Sport
WALTER JR., director general la “U”!
Surpriză în organigrama Universităţii Cluj! George Buşcă, fiul finanţatorului Florian Walter, este noul director general al clubului! În vârstă de 30 de ani, George Buşcă se întoarce la „U”, unde a fost legitimat ca jucător până la exodul spre Ploieşti.
George Buşcă (rândul de jos, al patrulea de la stânga la dreapta) sursa foto: numaiu.roDespre fiul lui Walter, toţi cei care îl cunosc au numai cuvinte de laudă, fiind descris ca un băiat modest şi cu foarte mult caracter, scrie numaiu.ro.
Atât foştii colegi cât şi puţinii prieteni pe care îi avea la Cluj susţin că, atunci când tatăl său a hotărât plecarea la Ploieşti, George Buşcă s-a opus vehement, pe motiv că s-a ataşat de club.
Deşi Petrolul i-a propus şi lui un contract, la fel ca şi celorlalţi jucători, Buşcă a refuzat să semneze, ceea ce l-a determinat să Walter să îi rupă contractul pe care îl avea cu „U”. Din acel moment, George Buşcă nu a mai fost legitimat nicăieri, fiind obligat să se lase de fotbal.
Certurile din familie pe tema „U” au continuat mult timp după aceea, fiul lui Walter încercând prin mai multe metode să-şi înduplece tatăl să-l lase în continuare, într-o formă sau alta, să rămână lângă club.