Sport
Sergiu Buș se cere la Steaua: „Dacă mă vor, sunt aici"
Aflat la final de contract cu Corona Brașov, Sergiu Buș speră să prindă un transfer la campioana României.
Sergiu Buș a impresionat în tricoul Coronei în acest sezon. Atacantul a înscris 9 goluri în 24 de partide și se află în top 5 în clasamentul golgheterilor. Evoluțiile clujeanului au atras atenția mai multor cluburi din România, printre care și Dinamo. Trupa din Ștefan cel Mare l-a curtat și în iarnă, dar mutarea nu s-a concretizat, „câinii” nefiind de acord cu suma de transfer cerută de oficialii brașoveni: 500.000 de euro. „Este adevărat, sunt dorit de Dinamo. Eu, personal, nu am discutat cu nimeni, însă impresarul meu a fost contactat de oficialii lui Dinamo. Momentan, nu am bătut palma cu ei, dar mi-aș dori să joc acolo. Am mai avut discuții și cu alte echipe, dar nu s-a concretizat nimic”, a declarat Buș la acea vreme pentru Monitorul de Cluj.
Se cere la Steaua
Acum, fotbalistul se află la final de contract cu Corona, dar nu mai vrea la Dinamo. Se autopropune la Steaua. „Eu mai am două săptămâni de contract. Dumnezeu va decide ce voi face, cred că voi lua alegerea cea bună. Au fost ceva discuții în iarnă cu Dinamo, apoi au mai apărut și alte echipe. Eu vreau să iau cea mai bună decizie pentru mine și familia mea. Normal că mi-ar plăcea să mă ia Steaua, este o echipă foarte mare. Dacă mă vor, sunt aici”, a precizat Buș la DigiSport.
„La Steaua ajung doar jucători obișnuiți cu performanța”
Laurențiu Reghecampf i-a spulberat însă visele. Tehnicianul campioanei a dezvăluit care e profilul de jucător dorit în Ghencea. „La Steaua vor ajunge jucători care sunt obișnuiți să facă performanță. Chiar dacă anumiți jucători de la anumite echipe au marcat și au avut evoluții foarte bune, ne dorim să aducem fotbaliști care au făcut sau s-au luptat pentru a câștiga ceva. Este foarte greu să aduci la Steaua jucători de la o echipă care este retrogradată. Aici se cere performanță, se cere calificarea în Champions League. Sergiu Buș e un jucător bun, dar în momentul de față cred că sunt jucători mai importanți în campionatul românesc sau în străinătate, pe care noi ni-i dorim”, a precizat antrenorul Stelei.
Se întoarce la CFR sau pleacă în Anglia?
Buș ar putea face cale întoarsă la CFR, echipă cu care și-a reziliat contractul în toamna anului trecut. „Ne interesează Buș, e un jucător interesant. Poate îl aducem înapoi”, a mărturisit președintele Iuliu Mureșan. Impresarul i-a pregătit altceva lui Buș. Florin Manea își dorește ca jucătorul să prindă un transfer în străinătate. „I-am tot spus să aibă răbdare şi poate o să aveţi o surpriză acum că tot avem drept de muncă în Anglia, poate îl duc în Anglia şi pe Buş”, a susținut agentul lui Buș.
3 goluri în 23 de partide a strâns Sergiu Buș în tricoul CFR-ului, în toate competițiile, în perioada 2009-2013. Un titlu, o Cupă și o Supercupă are în palmares atacantul clujean, toate cucerite cu gruparea feroviară.