Sport

Joi se dă startul în „Transylvania Open”

Federația Română de Orientare, împreună cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Cluj, Asociația Județeană de Orientare, Clubul Sportiv Compass și Clubul Sportiv Transilva organizează, la Cluj-Napoca a 13-a ediție a concursului internațional de orientare sportivă „Transylvania Open”.

Competiția se desfășoară în perioada 10-13 iulie, pe parcursul a 4 etape,. Concursuldebutează astăzi, la ora 18:00, cu proba de șprint în zona cartierului Mănăștur, probă ce contează și ca etapa a 4-a a Campionatului Național de Parc-Oraș (MF 14, 18, 21E).

A doua probă are loc vineri, începând cu ora 11:00, în zona localității Straja. În cadrul acestei probe vor fi acordate și premiile Cupei Compass, pe categorii de vârstă între 10 și 75 ani, dar și la categoriile open, open tehnic și open tehnic scurt.


Sâmbătă, de la ora 10:30, și duminică, de la ora 10:00, în zona Casele Micești se vor derula ultimele două probe ale evenimentului, contând pentru stabilirea clasamentului Cupei României la categoriile 21E, masculin și feminin, unde vor fi premiate primele 6 locuri.

Primii trei clasați la fiecare probă vor fi premiați, exceptând Cupa României, unde vor fi premiați primii șase concurenși care trec linia de sosire.


Pe lângă sportivii români, la Transylvania Open și-au anunțat prezența și concurenți de la cluburi din Belgia, Marea Britanie, Belarus, Bulgaria, Republica Moldova și Ungaria.

Programul competiţiei:

Joi, 10 iulie: ora 18.00 - start etapa a 4-a Campionatul Naţional de Parc-Oraş şi Transylvania Open etapa 1 (Sprint ), Mănăştur; Trasator: Gligor Pavel; Control: Kuszálik János


Vineri, 11 iulie: ora 11.00 - start Cupa Compass şi Transylvania Open etapa 2 (MD) la 28 km de Cluj la Straja; Trasator: Kiss Attila; Control: Kerekes Kinga

Vineri, 11 iulie: ora 14.00 - premiere Cupa Compass


Sâmbătă, 12 iulie: ora 10.30 - start Cupa României etapa 1 şi Transylvania Open etapa 3 (LD), la 16 km de Cluj, la Casele Miceşti 

Duminică, 13 iulie: ora 10.00 - start Cupa României etapa 2 şi Transylvania Open etapa 4 (MD), la 16 km, la Casele Miceşti; Trasator: Fey Sandor; Control: Fey Klara


Duminică, 13 iulie: ora 13.30 - premiere Cupa României şi Transylvania Open 

Ultimele Stiri
abonare newsletter