Sport

Bătălia româno-sârbă. CFR își joacă viitorul în Europa în fața Jagodinei

CFR Cluj va da piept joi cu Jagodina, ocupanta locului trei în prima ligă din Serbia. Cele două adversare s-au duelat în declarații înaintea manșei tur, care se va disputa pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.

Momentul adevărului pentru CFR Cluj. Trupa din Gruia e obligată să câștige la cel puțin un gol diferență în fața sârbilor de la Jagodina pentru a spera la o calificare în turul III al Ligii Europa. Vasile Miriuță e conștient însă că adversarii feroviarilor vor fi o nucă greu de spart. „Va fi un meci foarte dificil. Avem şansa noastră, nu ne este frică de ei, chiar dacă îi respectăm. Cred că suntem echipa mai experimentată, avem jucători acer au mai evoluat în cupele europene, ceea ce ar putea constitui un avantaj pentru noi. Totuşi, trebuie să fim atenţi, pentru că Jagodina e periculoasă. Au un joc de angajament, jucători solizi, dar important e ca noi să ne facem jocul nostru și să câștigăm. Trebuie să fim în formă maximă până la ora meciului. Obiectivul nostru este să ne calificăm în grupele Europa League. Vom face tot posibilul să ne atingem scopul”, a transmis tehnicianul „vișiniilor”.

„Ne vom da sufletul pe teren ca să câștigăm”

Nici sărbii nu se lasă mai prejos. Jucătorii Jagodinei nici nu concep să nu treacă de CFR. Portarul sârbilor, Andelko Duricic, spune că echipa sa e pregătită să obţină un rezultat bun la Cluj. „Am realizat tot ceea ce ne-am propus în cantonamentul din Slovenia. Nu rezultatele din amicale au fost importante, ci misiunea de a consolida relaţiile de joc înaintea unui meci extrem de important, cel cu CFR Cluj. Vom da maximum, ne vom da sufletul pe teren pentru a obţine un rezultat bun în România”, a fost mesajul lui Andelko Duricic, portarul echipei din Serbia. Suntem optimişti. Am câştigat ultima partidă de verificare. Sigur, sunt conştient de faptul că vom întâlni în Europa un adversar mult mai puternic decât Slavia Sofia”, a completat antrenorul Mladen Dodic. 


Ogbu pleacă în China

CFR a transferat nu mai puțin de 10 jucători în această vară. Miriuță speră să-i convingă pe șefii din Gruia să-i mai aducă un atacant, după ce Ogbu Chuka a semnat cu chinezii de la Liaoning. Nigerianul va pleca în Asia după dubla cu Jagodina, chinezii plătind un milion de euro trupei clujene pentru vârful care a marcat șase goluri în sezonul trecut. „Am mai spus-o, am nevoie de încă un atacant de careu. Cu toate că Tade şi Ogbu sunt buni, mi-aş dori încă un atacant bun, care să marcheze, pentru că avem de luptat în campionat, Cupa României, Cupa Ligii și Europa League. E nevoie de dubluri pe posturi. Recunosc, i-am vrut foarte mult pe Adi Rocha şi Elton de la Pandurii dar nu s-au putut realiza aceste transferuri. Îi cunoşteam şi erau acomodaţi cu fotbalul românesc”, a declarat Miriuță pentru Digi 24 Cluj.

Pune accent pe disciplină

Tehnicianul băimărean a instaurat o disciplină de fier în vestiar. Cei care nu i-au ascultat ordinele, au fost aspru pedepsiți. „Repet, am linia mea de la care nu mă abat niciodată. Cine încalcă disciplina nu are ce căuta la mine. O dată pot să trec cu vederea, că suntem oameni şi acord a doua şansă. De exemplu, am avut o discuţie cu Ammari şi conducerea, în care şi-a spus şi el punctul de vedere. Mi-a spus că dacă nu-i asigur postul de titular, atunci nu rămâne la CFR. AȘa ceva nu există la mine! În echipa mea toţi trebuie să muncească, chiar şi Papa de la Vatican”, a punctat Miriuță.    


Manșa tur dintre CFR și Jagodina are loc joi, de la ora 20.30, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”. Returul se va disputa o săptămână mai târziu, în Serbia.

Ultimele Stiri
abonare newsletter