Sport

Turneul de baschet organizat de U-Banca Transilvania nu va mai avea loc

Președintele executiv al clubului U-Banca Transilvania, Mircea Cristescu a trimis un comunicat în cursul zilei de astăzi în care spune că turneul pe care îl pregătea pentru acest an la Cluj nu va mai avea loc.

Cristescu spune că anularea turneului vine după ce două dintre cele mai mari echipe din Europa, Szolnok din Ungaria și partizan din Serbia, au fost nevoite să-și schimbe programul pentru a participa la EuroCup, una dintre cele mai importnate competiții din Europa.

"Am dorit să organizăm un turneu puternic la Cluj, motiv pentru care am invitat pe Partizan Belgrad și pe campioana Ungariei, Szolnok, alături de o altă echipă din străinătate. Deși inițial au confirmat participarea, în urma invitației primite de a se înscrie în ediția din acest an a EuroCup, cei de la Szolnok s-au văzut nevoiți să anuleze participarea, schimbându-și în totalitate programul. La randul lor, cei de la Partizan ne-au spus că în acest an nu pot să participe la Cluj, astfel încât am decis că pentru echipă este mai bine să participe la un turneu puternic în Grecia, alături de doua echipe solide din prima ligă și de o nou promovată", a declarat Cristescu.


Program intens de pregătiri pentru clujeni

Pentru perioada următoare echipa U-Banca Transilvania are programate participări la trei turnee internaționale în perioada de pregătiri. Astfel, între 29 și 31 august, echipa clujeană va participa la un turneu de pregătire în Oberwart, în Austria, alături de echipa locală, Redwell-Gunners Oberwart (eliminată în primul tur de play-off de campioana Gussing Knigts) și echipa maghiară Kormend (eliminată în primul tur de play-off de campioana Szolnok).
Clujenii se vor deplasa în perioada 11-13 septembrie la Târgu Mureș pentru a participa la turneul organizat de BC Mureș, alături de Energia Târgu Jiu și o echipa din Serbia.
Ultimul turneu la care echipa U-Banca Transilvania va participa va fi în Grecia, alături de primdivizionarele PAOK Salonic (semifinalista în ediția precedentă de campionat), Koroivos (nou promovată) și gazda Apollon Patras (eliminată în primul tur de play-off de campioana Panatinaikos).


Programul meciurilor:

- 30 august: Redwell-Gunners Oberwart - U-Banca Transilvania


- 31 august: Kormend - U-Banca Transilvania

- 11-13 septembrie: Cupa Mureșul la Târgu Mureș


- 19 septembrie: PAOK - U-Banca Transilvania

- 20 septembrie: Apollon Patras - U-Banca Transilvania


- 21 septembrie: Koroivos - U-Banca Transilvania

Ultimele Stiri
abonare newsletter