Sport
Înfrângere în ultimul minut pentru „U” Cluj în primul meci cu Ogăraru pe banca tehnică
Universitatea Cluj a pierdut în deplasare pe stadionul din Giulești, Veselovsky primind gol în minutul 90+4 de joc. Primul gol înscris de echipa Rapidului a fost dat de un clujean fost jucător la echipa „U” Cluj
Ionel Ganea și-a trimis jucătorii în formă maximă pe teren, acest meci putând fi ultimul pentru el la Rapid București.
Golurile învingătorilor au fost marcate de L. Buş '38 şi Fl. Călin '90+3, în timp ce pentru oaspeţi a înscris Muşat, în minutul 61, din penalti.
Chiar dacă a pierdut meciul Ogăraru nu a pierdut și încrederea, acesta declarând după meci că va face o analiză imediată a meciului. „Sunt dezamăgit că am pierdut în minutul 93, nu e deloc plăcut, dar sunt mulțumit de jucători și de jocul prestat, per ansamblu. Vom face o analiză și vom învăța din acest eșec”, a comentat Ogăraru la Look TV.
Ionel Ganea le-a dedicat victoria suporterilor care timp de peste 90 de minute l-au huiduit . „Eu zic că era păcat să nu câştigăm acest meci, pentru că l-am dominat. A fost greu, dar important a fost că s-a terminat cu bine, chiar dacă am avut emoţii. Eu ca antrenor trebuie să-mi motivez jucătorii, asta e ceea ce am de făcut. Acum am reuşit, îmi felicit echipa pentru această victorie, iar pe această cale vreau să le dedicăm victoria suporterilor”, a declarat Ganea pentru Look TV.
Rapid Bucureşti: Bornescu - Savin (Tînc '63), Mera, Al. Iacob, Mendy - V. Negru - Al. Coman, I. Roşu, E. Dică (Fl. Călin '46), L. Buş - V. Balint (Ciolacu '72). Antrenor: Ionel Ganea.
Universitatea Cluj: Veselovsky - Jovanivici, Neag, Ninu, Muşat - Bucşa, Cristocea (R. Costin '89) - Mengolo (Boutadjine '32), Stojanovici (Paulinho '77), Nuno Viveiros - Gravenberch. Antrenor: George Ogăraru.
Cartonaşe galbene: Al. Coman '36, Mera '80, L. Buş '86, Fl. Călin '90+4 / Ninu '23, Cristocea '53, Stojanovici '67, Nuno Viveiros '71, Gravenberch '80.
Arbitri: Ovidiu Haţegan (central) - Gabriel Stroe, Alexandru Vodă (asistenţi) - Marian Barbu (rezervă).
Observatori: George Ionescu, Cătălin Cursaru.
La partida din Giuleşti au asistat aproximativ 4.500 de spectatori, dintre care 50 de fani clujeni.
Înainte de începerea meciului s-a ţinut un moment de reculegere în memoria fostului fostbalist Călin Zanc, decedat în noaptea de marţi spre miercuri, la 43 de ani, în urma unui accident rutier.