Sport
Jucătorii CFR promit o victorie la Galați de ziua lui Miriuță
Vasile Miriuță este încrezător într-o victorie la Galați chiar dacă la acest meci lipsește cel mai în formă jucător al CFR-ului. Jucătorii promit să-i facă cadou antrenorului victoria în deplasare.
Vasile Miriuță alături de fundașul Ionuț RadaAntrenorul echipei din Gruia declară că deși va fi un meci greu și deși diferența în clasament este foarte mare jucătorii vor încerca să dea tot ce pot pentru o victorie. „Îmi doresc această victorie. Știm că va fi foarte greu, ne așteaptă un meci foarte greu, chiar dacă ei nu sunt pe o poziție foarte bună în clasament, noi suntem sus dar trebuie să tratăm meciul cu cea mai mare seriozitate pentru că dacă vom intra relaxați vom avea foarte mari probleme”, a spus Miriuță.
Fundașul echipei din Gruia, Ionuț Rada afirmă că echipa vine după o serie de victorii iar acum presiunea asupra echipei crește pentru că lumea se așteaptă la mai multe victorii. „Este un meci foarte greu pentru că venim după o serie de rezultate foarte bune și toată lumea are așteptări acum de la noi. Oțelul nu este într-o situație foarte bună, au și ei problemele lor, dar asta nu ne interesează, este important ca noi să ne continuăm parcursul bun pe care îl avem și să mergem acolo să câștigăm”, a declarat Rada.
„Sper să revină cât mai aproape de echipă”
Despre accidentarea lui Ciprian Deac din meciul cu Astra, Miriuță spune că a plecat deja la Dortmund la operație și că îl așteaptă, la fel ca și pe Sergiu Negruț, cât mai aproape de echipă. „Ciprian a plecat ieri de la Târgu Mureș la Dortmund să se opereze. Sperăm să reușească operația și să revină cât mai aproape de noi pentru că avem nevoie de el, și de Sergiu Negruț, avem nevoie de toți. Speră să nu conteze prea mult (n.r. absența lui Deac) cu toate că știm că este o lipsă, a fost unul dintre cei mai în formă jucători pe care îi avem”, a declarat antrenorul CFR.
„Cu „U” Cluj nu se mai mai întâmpla cum s-a întâmplat”
Despre meciul pe care îl vor disputa pe data de 29 septembrie cu Universitatea Cluj, pe teren propriu, Miriuță afirmă că nu se gândește încă la acest meci pentru că este foarte mult timp până atunci dar promite că nu se va mai întâmpla să piardă. „Nu ne gândim la meciul cu Universitatea dar stați liniștiți că-i batem, nu se va întâmpla ce s-a întâmplat”, a spus Vasile Miriuță.
Ferebory Dore va deputa în Cupă
Despre o potențială apariție pe teren a noului transferat la echipa din Gruia, Ferebory Dore, antrenorul CFR spune că speră să se muleze cât mai repede pe echipă pentru că este un jucător bun și că sigur va juca în Cupa României, miercuri 24 septembrie, cu Viitorul Axintele. „Sper ca Dore să se muleze cât mai repede pe echipă pentru că l-am văzut la antrenamente că este un jucător foarte bun, tehnică bună viteză bună. Sunt sigur că îl voi băga miercuri la meciul de Cupă pentru ca să se adapteze cât mai repede la noi”, a declarat Miriuță.
Surpriză pentru Miriuță de ziua lui
Jucătorii CFR-ului i-au făcut astăzi o surpriză antrenorului, de ziua lui lipind pe parbrizul autocarului cu care au plecat la antrenamente un mesaj „LA MULȚI ANI TATI!!!!!” și au promis că de ziua lui, pe lângă masa festivă și cadouri, vor lua trei puncte în clasament la Galați. „Cadoul nostru pentru Miriuță va fi trei puncte la Galați”, a spus Rada.
Miriuță a declară că își va sărbători ziua printr-un zbor la București, iar deseară cu băieții la un pahar de vin, dar numai unul. „Da, așa îmi spun ei, „Tati”. Sunt ca un fel de tată pentru ei”, a spus Miriuță.