Sport

O zi spectaculoasă în Raliul Harghitei pentru echipajele clujene

Patru probe speciale cu o lungime ceva mai mare de 30 kilometri, așa a arătat prima zi din Raliul Harghitei, o zi în care două dintre echipajele Napoca Rally Academy se află pe podium la general, iar Florin Tincescu și Iulian Nicolaescu sunt lideri în clasamentul 2WD.

Echipajele Napoca Rally Academy au avut o zi excelentă în Raliul Harghitei, ultima etapă din Campionatul Național de Raliuri Dunlop. Singura excepție a fost Simone Tempestini, care după abandonul de vineri va încerca să continue în super rally.

Marco Tempestini și Toni Avram au avut un ritm bun în prima zi din Raliul Harghitei și au terminat cu cel de-al doilea timp pe secialele Varsag-Corund și Dealu, iar la finalul zilei ocupă poziția secundă în ierarhia generală. „A fost o zi bună pentru noi și chiar dacă va fi destul de dificil să recuperăm timpul care ne desparte de lider vom încerca să ne luptăm pentru victorie. Au fost trei probe foarte rapide astăzi și o super specială unde a venit multă lume. Ne mai așteaptă alte șase probe speciale și vom merge la maximum până la final”, a spus Marco Tempestini, la finalul primei zile din Raliul Harghitei.


Bogdan Marișca și Carmen Poenaru nu și-au asumat niciun risc inutil pe primele patru probe ale raliului. Cu o evoluție constantă, echipajul Napoca Rally Academy a ajuns în ultimul parc de service al zilei pe poziția a treia. „Carmen nu se simte foarte bine și nu am vrut să riscăm absolut nimic aici. Este un raliu frumos, cu mulți spectatori și obiectivul nostru este să ajungem sâmbătă la sosire fără nicio probelmă”, a spus și Bogdan Marișca.

Florin Tincescu și Iulian Nicolaescu au avut o evoluție excelentă la două roți motrice și după ce au câștigat primele trei probe speciale au luat un avans de 47 de secunde față de următorul echipaj din clasament. Și asta după ce în shakedown juniorul NRA a ieșit în decor, participarea sa în acest raliu fiind incertă. „Aș vrea să le mulțumesc mecanicilor și tuturor celor din echip pentru efortul depus ca noi să luăm startul în această etapă. Pentru noi este un raliu fără miză în campionat, iar obiectivul este să parcurgem cât mai mulți kilometri cu mașina pe macadam. Avem nevoie de experiență pentru a putea ataca și pe probele speciale din Junior ERC”, a spus Florin Tincescu.


Pentru Simone Tempestini și Dorin Pulpea ziua nu a fost la fel de bună. Echipajul Napoca Rally Academy a lovit un cap de pod pe speciala a doua și a fost nevoit să abandoneze cu probleme la suspensie.

Înainte startului în Raliul Harghitei, la shakedown, echipa Napoca Rally Academy a avut invitați câțiva sportivi de top din județ care au experimentat senzația de copilot într-o mașină de raliu. Astfel, handbaliștii Huba Talas și Chike Onyejekwe de la HC Odorheiu Secuiesc, singura echipă neînvinsă din Liga masculină în acest sezon, și hocheiștii Daniel Tranca și Erik Spady de la Sport Club Miercurea Ciuc, plus managerul sportiv Ferencz Portik au fost alături de piloții NRA în testul de dinaintea startului în ultima etapă a sezonului.


La prima experiență într-o mașină de raliu a fost și George Balta, ambasador Wings for Life. Fost jucător de rugby, George a fost nevoit să renunțe la sport după o accidentare la coloană în urma căreia este forțat să se deplaseze în scaun rulant. Dificultățile nu îl împiedică, însă, să fie o perosană activă și să facă lucruri considerate de mulți extreme. După ce a zburat cu parapanta și a sărit cu parașuta, George și-a mai îndeplinit un vis și a fost copilot într-o mașină de raliuri alături de Marco Tempestini.

În ziua a doua din Raliul Harghitei mai sunt programate 6 probe speciale cu o lungime ceva mai mare de 80 kilometri. Prima mașină va pleca din parcul de service la ora 09:30.

abonare newsletter