Sport

Fostul selecționer al Ungariei și României vorbește într-un interviu despre meciul de sâmbătă

Emeric Ienei, 77 de ani, antrenorul cu origini maghiare care a obținut cea mai importantă performanță a fotbalului românesc, câștigarea Cupei Campionilor, prefațează pentru frf.ro duelul România - Ungaria de sâmbătă.

Fostul selecționer al ambelor reprezentative care se întâlnesc pe Arena Națională mizează pe victoria ”tricolorilor”. „Le cer ungurilor ca la final să poată recunoaște superioritatea și victoria românilor. Ar însemna tot civilizație”

Reporter: Ce credeți că se va întâmpla sâmbătă?
Emeric Ienei: Sigur, meciul nu va fi simplu, dar nici extrem de dificil. Adversarii noștri au schimbat antrenorul, dar nu cred că noul tehnician, fost jucător în Germania, îi poate învăța pe elevii lui o nouă filozofie atât de repede. Nu cred că poate așa ceva.
 
R.: Cum arată România de astăzi?
E.I.: Mai valoroasă decât Ungaria. Mult mai valoroasă. Avem jucători mai talentați, cu mult mai multe calități decât ai lor, chiar dacă și ungurii sunt legitimați la cluburi din străinătate. Noi, dacă am face lucrul ceva mai profesionist, ne-am putea lupta cu formații puternice ale lumii.
 
R.: La ce vă referiți mai exact?
E.I.: La promovarea tinerilor în echipe de liga întâi. Noi greșim mult când cumpărăm fotbaliști din străinătate. Ieftini, necunoscuți și fără valoare. Tinerii noștri sunt talentați, dar îi ținem pe tușă, nu îi promovăm. Trebuie să începem de la juniori. Nu poate Federația să înceapă de la copii, asta e în primul rând treaba cluburilor. Văd că pierdem mecuri la juniori, dar cred că ai noștri sunt mult mai capabili decât o arată unele scoruri rușinoase.
 
R.: Care sunt problemele ungurilor, după părerea dumneavoastră?
E.I.: Când vrei să faci o echipă națională bună, chemi mai mulți jucători cu calități. Ei bine, ei au un singur fotbalist cu adevărat formidabil. Mă refer la Dzsudzsak, pe care l-a avut elev și Dan Petrescu la Dinamo Moscova.
 
R.: Ce mesaj aveți pentru suporterii ambelor țări?
E.I.: Vreau să le spun spectatorilor români să fie civilizați la acest joc. Să fie civilizați, asta vreau din tot sufletul meu. Celor din Ungaria le cer ca la final să poată recunoaște superioritatea și implicit victoria românilor. Să le accepte. Asta ar însemna tot civilizație.
 
Carte de vizită:
Emeric Ienei
- Data și locul nașterii: 22 martie 1937, Agrișu Mic (Arad)
- A jucat la: UTA (1955-1956), Steaua (1957-1969), Kayserispor (1969-1971)
- A adunat 12 selecții în echipa națională
- A antrenat: Steaua (1975-1978, 1983-1986, 1991, 1993-1994, 1999), FC Bihor Oradea (1978-1979), Chindia Târgoviște (1981-1982), Videoton FC Fehervar (1993), Panionios (1995-1996), Universitatea Craiova (1996)
- A fost selecționerul României (1986-1990, 2000) și al Ungariei (1992-1993)

Ultimele Stiri
abonare newsletter