Sport

Potaissa Turda revine la victorii

Echipa de handbal masculin, Potaissa Turda a reușit o victorie foarte frumoasă pe terenul echipei HCM Minaur Baia Mare, scor final 34-37.

Răniți în orgoliu după înfrângerea de pe teren propriu cu Dunărea Călărași, clujenii antrenați de Horațiu Gal și-au luat avânt și au reușit să învingă, luni, în deplasare, echipa HCM Minaur Baia Mare. Potaissa Turda a început bine și a condus ostilitățile pe toată durata partidei, băimărenii aflându-se o singură dată la conducere, 9-8, la jumătatea primei părți.

Stegavik și Bera au fost singurii jucători ai echipei gazde care s-au ridicat la înălțimea partidei și care au ținut totodată Minaurul aproape de Turda în meci.


Linia de nouă metri a Turzii a fost la înălțime, interii lui Horațiu Gal punctând de 20 de ori din acțiune. Chiar dacă Baia Mare a stat aproape și a egalat de câteva ori în partea a doua, Turda a apăsat pe accelerație și s-a desprins în finalul meciului, obținând în cele din urmă un succes important pentru moral, care o readuce în lupta pentru un loc în play-off.

HCM Minaur Baia Mare-Potaissa Turda 34-37 (16-19)
HCM Minaur: Bera 10 goluri, Stegavik 9, Fotache 5, Chavez 3, Eklemovic 2, Grasu 2, Mihai 1, Popescu 1 (din 7m), Pribanic 1
Potaissa Turda: Lazăr 9 goluri (3 din 7m), Adomnicăi 6, Cântec 6, Cîmpan 5, Ignat 4, Marian 3 (toate din 7m), Savic 2, Mureșan 2
Aruncări de la 7m: 1/1, respectiv 8/6
Eliminări: 3 x 2 min., respectiv 4 x 2 min.


Clasamentul LNHM
1. HCM Constanța 19
2. CSM București 19
3. AHC Dunărea Călărași 18
4. HCM Minaur Baia Mare 18
5. Dinamo București 16
6. HC Odorhei 15
7. Știința Municipal Dedeman Bacău 14
8. Poli Timișoara 12
9. AHC Potaissa Turda 12
10. HC Vaslui 11
11. Steaua Alexandrion București 10
12. CSU Suceava 7
13. Energia Lignitul Pandurii Târgu Jiu 3

abonare newsletter