Sport

Patronul „U” Cluj a fost desemnat „investitorul anului în fotbalul românesc”

Finanţatorul Universităţii Cluj, Florian Walter, a primit premiul pentru „investitorul anului în fotbalul românesc”, în cadrul galei „Fantasticii Fanatik”.

Evenimentul de decernare a premiilor a avut loc ieri seară la Bucureşti. Florian Walter le-a mulţumit familiei, jucătorilor şi tuturor colaboratorilor. „Este unul dintre cele mai frumoase cadouri din viaţa mea. Eu nu sunt omul vorbelor, ci al faptelor. Mulţumesc mult familiei mele pentru sprijin şi pentru răbdare. Le mulţumesc foarte, foarte mult jucătorilor, antrenorilor şi tuturor celor cu care am colaborat şi care au fost alături de mine", a spus Florian Walter în discursul său.

Horia Ivanovici, amfitrionul evenimentului, l-a prezentat pe patronul clubului F.C. Universitatea Cluj ca fiind un om care a pus suflet în fotbalul românesc, fără să ceară nimic înapoi. „Fără el, Universitatea Cluj poate nu ar mai fi existat! A lansat antrenori și fotbaliști care acum fac performanță. A investit zeci de milioane de euro, dar, mai ales, a pus suflet în fotbalul românesc, fără să ceară nimic înapoi”, a argumentat amfitrionului Horia Ivanovici.


Premiul i-a fost înmânat de către Laurențiu Reghecampf, antrenorul celor de la Al Hilal.

Alte premii acordate în cadrul galei de marți:
„Revenirea legendei”: Anghel Iordănescu
„Omul anului”: Răzvan Burleanu
„Antrenorul anului”: Laurențiu Reghecampf
„Marele premiu Fanatik”: Intel Sky Broadcast și Look Tv
„Fotbalistul anului”: Lucian Sânmărtean
„Atacantul anului”: Claudiu Keșeru
„Revelația anului”: Valentin Lazăr
„Impresarul anului”: Ana Maria Prodan
„Președintele anului”: Valeriu Argăseală
„Eroii anului”: Fotbaliștii Rapidului
„Speranța anului”: Mihai Roman (Pandurii Tg. Jiu)
„Mijlocașul anului”: Mihai Pintilii

Ultimele Stiri
abonare newsletter