Sport

Handbaliștii din Turda intră în vacanță liniștiți. Potaissa - Steaua 29-25

Ultimul meci al turului de campionat i-a prins în formă pe handbaliștii antrenați de Horațiu Gal care au reușit să învingă formația Steaua București cu scorul de 29-25 (13-12).

Handbaliștii echipei AHC Potaissa Turda au reușit să conducă încă de la începutul meciului echipa oaspete, CSA Steaua Alexandrion București, ambele fiind motivate de o intrare cât mai bună în vacanța competițională. Dacă în prima repriză turdenii au condus la 1-2 goluri diferență, repriza secundă au reușit să fructifice mai multe mingi, marcând de mai multe ori consecutiv în poarta echipei CSA Steaua Alexandrion București.

Antrenorul handbaliștilor turdeni, Horațiu Gal a declarat că este bucuros de victorie și că acesta vine înainte de vancață dar a promis că în returul competiției va trebui să muncească mai mult pentru a reintra în play-off. „Ne-am așteptat să fie un meci foarte dificil. Suntem câteva echipe care ne batem pentru locul 8, suntem 4-5 echipe care ne dorim să ajungem în play-off și azi a fost un meci important pentru noi. Au venit cu două absențe de marcă, Salinas și Pârâianu, și probabil le-au lispit astăzi. Au venit cu gândul să câștige, s-a și văzut, au dat tot ce s-a putut. Mă bucur că a venit această pauză, după o victorie, fiindcă iarăși am intrat în același joc pe care l-am practicat până acum. Pot să spun că am avut 18 ratări de pe semicerc, în total 28 de greșeli neforțate și în cazul acesta putem să spunem că suntem fericiți că am câștigat acest meci la patru goluri. Am stat de vorbă scurt cu băieții, după meci, și le-am zis că va trebui, cumva, să ștergem evoluțiile slabe, să încercăm să ne întâlnim anul viitor, să facem lucrurile frumoase pe care le-am făcut până acum. Toată lumea este de vină pentru acest tur de campionat, așa slab cum l-am făcut, dar vreau să vă spun că acești băieți au muncit, totuși. Trei ani de zile numai în sus ne-am dus, am reușit să luăm medalia anul trecut, probabil că și în cupele europene încă nu am fost pregătiți, n-am avut jucătorii cu experiența necesară, să știe să-și dozeze eforturile, în meciurile europene și în campionat. Am învățat. Pur și simplu pot să spun că a fost o experiență bună, am învățat toată lumea din ea și probabil data viitoare, când vom ajunge iarăși acolo, vom ști mai bine să facem lucrurile. Mulțumesc publicului că a fost alături de noi, pentru că au venit și ne-au susținut chiar dacă am făcut și unele meciuri slabe. Le promitem că până la următoarea etapă, care va fi undeva în 27-28 ianuarie, la Constanța, vor vedea altă echipă”, a declarat Horațiu Gal.


Acest meci a fost ultimul meci din acest an, jucătorii intrând în vacanța de iarnă. Primul meci din returul Ligii Naționale de Handbal Masculin va avea loc, pentru Potaissa Turda, în data 28 ianuarie, pe terenul echipei HCM Constanța.

Clasamentul LNHM
1. HCM Minaur Baia Mare 27
2. HC Odorhei 27
3. Dinamo București 26
4. CSM București 26
5. AHC Dunarea Călărași 24
6. HCM Constanța 23
7. Știința Municipal Dedeman Bacău 22
8. Steaua Alexandrion București 19
9. Poli Timișoara 16
10. AHC Potaissa Turda 16
11. HC Vaslui 15
12. CSU Suceava 9
13. Energia Lignitul Pandurii Târgu Jiu 9

abonare newsletter