Sport

CS „U” Cluj a pierdut în fața fostului profesor

Gazdele a derbyului clujean la baschet, CS „U” Cluj, au pierdut în fața adversarei U-Banca Transilvania cu scorul de 70-108.

Echipa antrenată de Marcel Țenter a revenit, ieri, pentru câteva minute în sala în care până acum nu mult timp se antrenau și desfășurat meciurile oficile, pentru a disputa primul meci al sezonului în fața adversarei locale, CS „U” Cluj.

Deși cu o prezență slabă în tribune, acest meci a fost un adevărat spectacol făcut de baschetbaliștii clujeni, cele două echipe încercând să introducă cât mai multe mingi în coșul adversarei.


Elevii antrenați de Carmin Popa au început foarte slab meciul, abia după câteva minute bune, și peste zece puncte diferență, au început să marcheze.

Carmin Popa, antrenorul echipei gazde, a recunoscut la finalul meciului că echipa CS „U” Cluj a fost depășită de situție și speră ca în retur să mai aducă câțiva jucători și să scape de lista neagră a clasamentului. „Am fost puțin depășiți de situție. Felicit U-Banca Transilvania pentru că chiar merită să ajungă acolo sus între primele patru. Eu sunt un pic supărat pentru că nu am reușit să facem ceea ce ne-am dorit, sunt copii. Sper să mai aducem doi, trei jucători din primăvară. Noi am fost foarte limitați punct de vedere a echipei, al jucătorilor pe care i-am avut. Vrem să câștigăm în retur câteva meciuri, cele de acasă, cu Timba, cu Mediaș, cu Târgu Mureș, echipe cu cu care, la ele acasă, am creat mari probleme”, a declarat Carmin Popa.


De partea cealaltă, Marcel Țenter a rulat toți jucătorii de pe bancă, având chiar din primul sfert un avantaj de peste 20 de puncte, scor final CS Universitatea Cluj - U-Banca Transilvania 70-108 (12-36, 21-27, 9-25, 28-20).

Antrenorul echipei U-Banca Transilvania, Marcel Țenter a declarat că a fost un meci normal dar că de partea cealalată au fost foștii lui elevi și ii pare rău pentru diferența mare de scor. „Ne respectăm adversarul întotdeauna. De partea cealaltă a terenului au fost tot jucătorii mei, copiii mei, primele mele luni de antrenorat cu ei le-am petrecut, la divizia a doua, îi iubesc pe copiii ăștia! Am învățat atunci foarte multe lucruri împreună și m-am bucurat foarte mult de acest meci! Sigur că ne-am dorit să jucăm în mod normal acest meci, să rămânem în ritm. Eu cred că ritmul jocului s-a schimbat în ultima perioada și trebuie să rămânem la fel de concentrați pentru ultima partidă. Pe undeva, îmi pare rău că se oprește campionatul, pentru că avem un ritm de joc bun și mi-aș fi dorit mai multe jocuri acum”, a spus Marcel Țenter.


Marcatori:
CS Universitatea: Lazăr 19, Belin 12, Foalea 11, Borșa 9, Dragoste 7, Burrell 6 (6 rec.), Steff 2, Ionescu 2, Kyosev 2.

U-Banca Transilvania: Lalovic 18 (11 rec., 2 int.), Hargrove 16  (3 rec., 3 p.d., 1 capac, 1 int.), Barnette 13 (4 rec., 5 p.d., 1 capac, 1 int.), Baciu 12 (6 rec., 1 p.d., 1 capac, 1 int.), Millage 10 (2 rec., 5 p.d., 3 int.), Silvășan 10 (2 rec., 4 p.d., 2 int.), Kuti 8 (2 rec., 2 p.d., 1 capac), Mandache 5 (2 p.d., 3 int.), Brosser 5 (1 p.d.), Jucan 4 (2 rec., 5 p.d.), Gheorghe 4 (4 rec., 2 p.d., 1 int.), Cuic 3 (5 rec., 2 p.d., 2 int.).


Următorul meci pentru echipa CS „U” Cluj va ave loc duminică seara, de la ora 18:30, când vor întâlni lidera din clasament, formația CSU Asesoft Ploiești. Meci se va disputa în Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca.

U-Banca Transilvania va întâlni ocupanta locului 9, echipa BC Mureș Târgu Mureș, marți, de la ora 18:45. Meci se va disputa în Sala Polivalentă și va fi transmis în direct pe Digi Sport.

abonare newsletter