Sport
Peste 300 de sportivi participă la finala Campionatului Național de lupte de la Cluj-Napoca
Peste 300 de sportivi din România, dintre care și șapte clujeni, participă zilele acestea, la Sala Sporturilor „Horia Demian”, la Campionatul Național de Lupte.
Președintele Federației Române de Lupte, Răzvan Pârcălabu, a declarat, la conferința din deschiderea evenimentului, că aproximativ 300 de sportivi participă, în acest weekend, la Campionatul Național Individual de Lupte Greco - Romane și Lupte Libere masculin și feminin seniori. „Mă bucur că orașul Cluj-Napoca, capitala Ardealului, a revenit în circuitul luptelor românești. După o pauză de aproximativ zece ani organizăm încă o finală de mare calibru, respectiv cel mai important concurs al nostru, finala Campionatului național de seniori. Sunt circa 300 de sportivi la toate stilurile, o cifră relativ mică pentru palmaresul și istoria noastră, dar este o cifră în creștere. Anul acesta este un an foarte important atât pentru Cluj, cât și pentru Federația Română de Lupte. Clujul este Capitală Europeană a Tineretului, iar Federația Română de Lupte împlinește 85 de ani de activitate”, a declarat Răzvan Pârcălabu.
Președintele Asociației județene de lupte Cluj, Constantin Mandache, organizatorul competiției, a declarat că este nemulțumit de faptul că Primăria Cluj-Napoca n-a sprijinit competiția. „E foarte greu pentru că nu sunt bani. Sunt foarte indignat de faptul că Primăria municipiului Cluj-Napoca n-a fost aproape de noi, pentru că este un eveniment care se desfășoară, totuși, în Cluj-Napoca. Am făcut cerere de finanțare la Primăria Cluj-Napoca și n-am primit nici un răspuns”, a specificat Constantin Mandache.
Printre sportivii clujeni prezenți la acest campionat se numără Rareș Chintoan, campion la categoria grea, Ștefan Gheorghiță, multiplu medaliat la campionatele europene, dar și Atrofani Marius, Ana-Maria Pavel, alți doi sportivi de frunte ai Clujului.
Federația Română de Lupte organizează, în perioada 13-15 februarie, la Cluj-Napoca, în Sala sporturilor „Horia Demian”, Campionatul național individual de lupte greco-romane și lupte libere.