Sport

Castillion aduce prima victorie pentru Universitatea Cluj

Formaţia Universitatea Cluj a reușit prima victorie din Liga 1 din acest retur al sezonului, trei puncte care vin a o gura de aer pentru echipă și deschid apetitul pentru alte victorii care să salveze echipa de la retrogradare.

Derby-ul etapei a scos echipa clujeană din ritmul cu care a fost învățată până acum, asta deși numărul suporterilor giuleșteni a fost unul foarte mare.

Prima repriză a fost una destul de echilibrată în care ambele echipe au avut șanse de a marca dar portarii, în special Veselovsky, au făcut parade de senzație. După pauză echipa clujeană a revenit pe teren cu mai multă încredere, iar după schimbarea lui Costin cu Viveiros echipa a jucat mai mult pe bandă ceea ce a adus și mingea mult mai proape de poartă, Castillion transformând o pasă de la jucătorul nou intrat în minutul 57.


Antrenorul echipei Universitatea Cluj, Adrian Falub a declarat, după meci, că victoria clujenilor a fost una cu noroc și că această victorie cu Rapid menține vii șansele pentru salvarea de la retrogradare. „Pentru noi era o victorie necesară pentru salvarea de la retrogradare. Aceasta ne permite să ne gândim că avem şanse să ne salvăm. Dacă nu câştigam astăzi, distanţa era mult prea mare faţă de celelalte formaţii. Mai avem multe meciuri de jucat, a fost o victorie chinuită, am muncit pentru ea. A fost o încărcătură psihică mare după meciul cu CFR, mă bucur că băieţii au reuşit să o gestioneze. Luptăm în continuare pentru supravieţuire. Am suferit mult pentru cele trei puncte după o primă repriză în care Rapid ne-a pus destule probleme. După pauză, prin intrarea lui Viveiros, am echilibrat partida și am început să fim mai periculoși. Apoi, a venit golul lui Castillion și a ieșit bine până la final. Rapid ne-a pus foarte mari probleme. Oricum, giuleștenii au șanse mari de a se salva de la retrogradare”, a declarat Adrian Falub.

După această victorie urmează patru meciuri dificile, primul fiind împotriva echipei CS ”U” Craiova, în deplasare, după care vor întâlni, din nou, rivalii din Gruia, Pandurii Târgu Jiu și liderii clasamentului, Steaua București.


Echipele de start
Universitatea Cluj: Veselovsky - Ciupe, Neag, Skvorc, Bambara - Lungu, Costin (Viveiros '52) - Mengolo, Ceppelini (Van den Broek '87), Gravenberch (Cr. Munteanu '73) - Castillion. Antrenor: Adrian Falub.
Rapid: Buchta - Sapina, Borda (Al. Dan '40), Cmovs, J. Oriol - Gecov, Garai - Meulens (Kikas '66), Coimbra (Benson '60), E. Oriol - D. Niculae. Antrenor: Cristian Pustai.
Cartonaşe galbene: Lungu '79 / Garai '80
Arbitri: Istvan Kovacs - Mircea Grigoriu, Valentin Avram - Ovidiu Haţegan, Ovidiu Mazilu (asistenţi adiţionali) - Stelian Slabu
Observatori: Florin Hincu, Marian Ivan.