Sport

În sfârșit se întărește și voleiul clujean, dar pierde și mari valori

Echipa de volei feminin a Universității Cluj se pregătește pentru noul sezon competițional al Diviziei A1, cu perfectarea a două transferuri.

Cele două jucătoare care au fost transferate la echipa CS Universitatea Cluj sunt junioara Mara Marian, originară din Turda, care va evolua timp de un an cu dublă legitimare cu CSS Turda, pe postul de centru. Georgiana Pintea, alias Veve a evoluat sezonul trecut la CSU Medicina Tg. Mureș și joacă pe postul de libero.
„Mă bucur foarte mult că oamenii de aici m-au primit cu atâta căldură. Sper să ne omogenizăm și mai mult ca și echipă și sper să ne îndeplinim obiectivul pe care îl avem”, a spus Veve.

La capitolul plecări, formația universitară s-a despărțit în această vară de Andreea Nițulescu, care a plecat la CSM Târgoviște, Alexandra Ciontoș a ales să evolueze la o echipă din Belgia, iar Medeea Clăteșteanu a renunțat la sportul de performanță în favoarea carierei.


Celelalte componente ale echipei au semnat un acord cu clubul valabil pe doi ani.

Prima competiție la care va participa echipa în noua formulă este „Cupa Banatul 2015”, care se va desfășura în perioada 11-13 septembrie, în Sala Sporturilor „Ion Kunst-Ghermănescu”, din Lugoj unde vor participa formațiile SCM Lugoj, SCMU Craiova și Penicilina Iași.

Etichete: transfer volei
Ultimele Stiri
abonare newsletter