Sport

Academia de fotbal „Paul Papp” își deschide porțile pentru micii fotbaliști clujeni

Mult așteptata Academie de Fotbal „Paul Papp” își începe într-un final activitatea în această lună.

Anunțată în urmă cu mai bine de jumătate de an, academia de fotbal din localitatea Dej, care va avea numele jucătorului de la Steaua București, anunță că se pregătește pentru cei mai mici fotbaliști.

Cei care se vor ocupa de scoală de fotbal a internaționalului dejean Paul Papp, fac selecție de copii talentați ai „sportului rege”, cu vârsta maximă de 11 ani, sâmbătă, 19 septembrie, începând cu ora 13, la Baza Sportivă a Parcului Balnear Toroc. Încet, încet, fotbalistul dejean are deja conturată echipa care se va ocupa de academie, astfel, Președintele Academiei de Fotbal „Paul Papp” este Vasile Hășmășan, director sportiv Ovidiu Farcaș, antrenor principal Sabin Coc și antrenor secund, Călin Sabo.
„Sunt extrem de fericit că am ajuns în acest stadiu, de a da startul Academiei de Fotbal care îmi poartă numele. Pentru mine, este extrem de important să găsim copii talentați, care să poată juca fotbal fără a avea griji materiale la antrenamente. Ei trebuie să aibă o singura grijă: aceea de a juca fotbal cât mai bine. Detaliile tehnice nu trebuie să fie grija lor. Ei trebuie să își pună în valoare talentul. Acest lucru își dorește să facă Academia de Fotbal “Paul Papp”. Îl aștept și pe primarul Costan Morar la prima selecție a copiilor, pentru a le arăta că este alături de ei”, a declarat fotbalistul Paul Papp, pentru dejeanul.ro.


Într-o primă etapă a Academiei de Fotbal „Paul Papp”, antrenamentele juniorilor vor avea loc la baza sportivă de la Toroc, după ce primăria Dej nu și-a respectat promisiunea de a reabilita baza sportivă Obor până în luna iunie.

Paul Papp și-a început cariera la clubul din orașul natal Unirea Dej. În 2008 el a fost transferat de FC Botoșani la pachet cu Adrian Boroștean amândoi costând 80.000 de euro. Deși avea numai 18 ani a fost numit căpitanul echipei FC Botoșani. După ce fostul antrenor Leo Grozavu a plecat la FC Vaslui ca secund pentru Viorel Moldovan a fost efectuat și transferul lui Papp la FC Vaslui. Paul a fost împrumutat de FC Vaslui șase luni la Farul Constanța, după care s-a reîntors la Vaslui unde a intrat în prima garnitură. A fost titular în finala Cupei României, sezonul 2009-2010 și a fost declarat cel mai bun jucător al finalei de către Federația Română de Fotbal.


În 2012, Paul Papp a fost transferat de la FC Vaslui în Italia, la Chievo Verona, contra sumei de 2,5 milioane de euro, dar într-un an și jumătate a jucat foarte puțin. În 2014, el a revenit în România, fiind împrumutat la Astra Giurgiu în primăvară, iar din 31 august împrumutat la Steaua București cu opțiune de cumărare. După câteva evoluții bune la Steaua, care l-au readus și în lotul naționalei, în data de 17 noiembrie 2014 Papp a fost transferat definitiv de clubul bucureștean pe o perioadă de cinci sezoane.

abonare newsletter