Sport

CFR va reedita în Cupa Ligii succesul de luni în fața echipei lui Mircea Rednic?

FC Steaua București, deținătoarea trofeului, va întâlni formația ACS Poli Timișoara în sferturile de finală ale Cupei Ligii, conform tragerii la sorți care a avut loc joi la sediul Ligii profesioniste de fotbal, un alt duel interesant fiind cel dintre FC Dinamo București și CFR Cluj.

Steaua va avea, astfel, ocazia să se revanșeze în fața celor de la Poli, după eșecul suferit la Timișoara în etapa trecută a Ligii I, în timp ce Dinamo va întâlni din nou pe teren propriu echipa CFR Cluj, care i-a administrat luni seara prima înfrângere din acest sezon.

Iată programul meciurilor din sferturile de finală ale Cupei Ligii:
FC Dinamo București - CFR Cluj
Concordia Chiajna - ASA Târgu Mureș
FC Viitorul - Astra Giurgiu
FC Steaua București - ACS Poli Timișoara


Cu această ocazie s-au tras la sorți și meciurile din semifinalele competiției:
Concordia Chiajna/ASA Târgu Mureș - Dinamo București/CFR Cluj
FC Steaua București/ACS Poli Timișoara - FC Viitorul/Astra Giurgiu

Sferturile de finală se vor juca într-o singură manșă, pe 14 octombrie, iar semifinalele se vor disputa tur-retur, în perioadele 2-8 martie 2016 și 5-7 aprilie 2016.


CFR a învins, luni, în deplasare, echipa din Ștefan cel Mare, cu scorul de 2-0, după ce echipa oaspeții au rămas în nouă oameni pe teren, acest succes fiind primul în deplasare pentru echipa antrenată de Francisc Dican.

Ultimele Stiri
abonare newsletter