Sport

Clujenii au câștigat la numărul de faze de poartă dar elevii lui Hagi au câștigat pe tabela de marcaj. CFR - FC Viitorul 1-2 (0-0)

Formaţia CFR Cluj a fost învinsă, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-0), de echipa FC Viitorul, în ultimul meci al etapei a XIV-a a Ligii I.

CFR Cluj a pierdut primul meci acasă în acest campionat, iar ameninţarea play-out-ului este tot mai simţită în Gruia.

Clujenii au jucat bine încă de la începutul partidei dar nu au reușit să facă mari probleme portarului echipei FC Viitorul, Rîmniceanu.


În prima parte a meciului a avut loc o fază controversată, în care arbitrul Ovidiu Hațegan a dictat penalty pentru gazde (13), la un duel între Antonio Jakolis și Cristian Ganea, dar a revenit apoi, la semnalizarea asistentului Vladimir Urzică, și i-a arătat jucătorului croat cartonașul galben pentru simulare.

Aurelian Chițu (56) și Romario Benzar (67), ultimul cu concursul portarului Mihai Mincă, au marcat golurile echipei antrenate de Gică Hagi, în timp ce pentru formația gazdă a înscris spaniolul Cristian Lopez (64). Ambele goluri ale echipei de malul Mării Negre au venit după greșelile portarului Mincă, care la primul gol a ieșit neinspirat din poartă, iar la al doilea a scăpat mingea printre mâini.


CFR a avut o ocazie bună de gol în prima repriză, prin Vitor Bruno (29), iar după pauză au ratat Leo Beleck (50), Davide Petrucci (60 - bară), Sergiu Negruț (64) și Adrian Păun (89). Și Viitorul a irosit ocazii de gol prin Adnan Aganovic (58) și Ioan Filip (80).

Echipa din Gruia a condus categoric formația oaspete, elevii lui Francisc Dican având, potrivit statisticii, 18 ocazii de gol, față de doar 8 câte au avut constănțenii.


Antrenorul echipei CFR Cluj, Francisc Dican, a criticat modul în care arbitrii au văzut meciul din teren. „Aș dori să fim mai respectați. Azi am avut un penalti dat și după aceea s-a anulat. Trebuie respectată munca jucătorilor și a antrenorilor. Nu îmi place să vorbesc de arbitri, dar nu se mai poate așa ceva. Hațegan a zis că nu e penalti pentru că nu a fost contact. Eu știu că cineva când ia o decizie, nu se lasă influențat de alții. Am făcut și noi greșeli în apărare, dar una este când după 15 minute conduci cu 1-0. Am reușit să egalăm și s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Normal că este presiune pe mine, după ce nu am câștigat cinci meciuri. Eu sunt mulțumit de munca mea, dar conducerea decide. Nu sunt nici primul și nici ultimul antrenor care pleacă. Dacă primim cele șase puncte avem mai mari șanse de a prinde play-off-ul”, a declarat Francisc Dican.

În meciul tur cele două echipe au remizat, în debutul sezonului, cu scorul de 2-2.


FC Viitorul a urcat pe locul al doilea, la egalitate de puncte cu Steaua, în timp ce CFR Cluj a ajuns pe locul 9.

CFR nu a mai câștigat de patru etape și a pierdut ultimele două jocuri, ambele disputate pe teren propriu.


Ardelenii așteaptă săptămâna aceasta decizia de la TAS care ar putea să o urce trei poziții, până în fața rivalei zonale, ASA Târgu Mureș.

CFR 1907 Cluj - FC Viitorul Constanța 1-2 (0-0), Stadion „Dr. Constantin Rădulescu” - Cluj-Napoca

Echipele de start:
CFR Cluj: Mincă - Dani Coelho, Larie, Tînc, Camora - Gomelt, Petrucci (Negruț 61') - Jakolis (Nouvier 82'), Cristian Lopez, Vitor Bruno (Păun 77') - Beleck. Antreor: Feri Dican.

FC Viitorul: Rîmniceanu - Benzar, Boli, Mitrea, Cr. Ganea - I. Filip, Achim, Aganovic (Nicoliță 77') - A. Chițu, I. Hagi (Nedelcu 65'), Fl. Tănase (Cernat 86'). Antrenor: Gica Hagi.

Arbitru: Ovidiu Hațegan (Arad); arbitri asistenți: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava), Vladimir Urzică (Piatra Neamț); arbitru de rezervă: Florin Miron (București)

Observatori: Cristian Nica (Ploiești) - CCA, Octavian Goga (Brașov) - LPF

Au marcat: Cristian Lopez (64), respectiv Aurelian Chițu (56), Romario Benzar (67).

Clasamentul Ligii 1
1. Astra Giurgiu 30
2. FC Viitorul 26
3. Steaua București 26
4. Pandurii Târgu Jiu 26
5. Dinamo București 24
6. ASA Târgu Mureș 19
7. CS U Craiova 19
8. CSMS Iași 16
9. CFR 1907 Cluj 14
10. Poli Timișoara 14
11. FC Botoșani 12
12. Concordia Chiajna 10
13. FC Voluntari 6
14. Petrolul Ploiești 4

Ultimele Stiri
abonare newsletter