Sport
Echipa lui Dragan Petricevic primește vizita ocupantei locului 3 în clasament, CSM Târgoviște
Universitatea Cluj primește vizita campioanelor de la CSM Târgoviște, într-un meci din cadrul etapei a X-a a Ligii Naționale de Baschet Feminin.
Echipa clujeană abordează această confruntare de pe locul șase al clasamentului, cu un total de 12 puncte și un bilanț de patru victorii și patru înfrângeri.
De partea cealaltă, CSM Târgoviște ocupă poziția a treia, cu 13 puncte, cinci victorii și trei înfrângeri.
„Ne așteaptă o partidă extrem de dificilă. Întâlnim campioana României și una dintre cele mai bune echipe din istoria recentă a Ligii Naționale, cu 12 titluri câștigate. Cu siguranță va fi un meci pe viață și pe moarte în care noi vom da totul pentru a obține victoria”, a declarat managerul Florin Covaciu.
Și „Meda” este încrezător înaintea acestei partide. „Ne așteaptă un meci foarte greu, cu o echipă care în ultima perioadă joacă exepțional. Târgoviște este o formație foarte atletică, care joacă foarte rapid și agresiv. Noi venim după un eșec suferit la Brașov, însă pot să zic că echipa noastră joacă din ce în ce mai bine de la meci la meci. Avem foarte multă încredere în fetele noastre. Ne-am pregătit bine în ultimele 3 zile și cred că o să facem un meci bun”, a conchis directorul tehnic Miljan Medvedj.
Formația din Târgoviște are o forță ofensivă de invidiat. Echipa pregătită de Predrag Vasic are o medie de 75 de puncte marcate, în acest început de campionat. Cea mai bună marcatoare a echipei fiind Tabytha Wampler, cu peste 14 puncte pe meci.
De asemenea, Universitatea Cluj are o medie de 67 de puncte înscrise pe meci și 64 primite, Ines Ajanovic fiind cea mai bună marcatoare a echipei noastre, cu o medie de 15 puncte.
Meciul de baschet feminin dintre Universitatea Cluj și CSM Târgoviște va avea loc miercuri, de la ora 19:00, în Sala Sporturilor „Horia Demian”.
Intrarea spectatorilor este liberă.