Sport

Rezultat indecis în derbiul fotbalistisc feminin. Olimpia Cluj - ASA Târgu Mureș 2-2

În prima etapă din returul Superligii, Olimpia UT Cluj s-a prezentat la Târgu Mureș pentru a disputa eternul derby cu vicecampioana, ASA Târgu Mureș.

Cu un parcurs impecabil în tur, cu șapte victorii din tot atâtea meciuri jucate, 52 de goluri marcate și doar un gol primit, clujencele au început returul cu un egal.

Astfel, partida disputată duminică, pe terenul sintetic din cadrul bazei sportive Transil din Târgu Mureș, dintre cele mai puternice echipe din fotbalul feminin românesc, Olimpia și ASA, s-a încheiat nedecis cu scorul de 2-2.


Într-un meci dominat de la cap la coadă de campioana en-titre, ASA a marcat doar o dată și a mai avut două atacuri promițătoare la poarta clujencelor. Golul prin care Târgu Mureș a egalat a fost de fapt un autogol al fundașului lateral al Olimpiei, Adina Giurgiu.

Pentru jucătoarele Olimpiei se pare ca mingea nu a vrut sa intre în poartă în această partidă. Acestea au avut nevoie de nu mai puțin de 9 ocazii dintre care șapte situații de unu contra unu cu portarul, pentru a marca două goluri.


În următoarea etapă, Olimpia Cluj va primi vizita echipei ACS Heniu Prundu Bârgăului, vineri, 20 noiembrie de la ora 14:00, iar Olimpia 2 va juca duminică, 22 noiembrie în compania echipei Nuova Mama Mia Becichirecu Mic, de la ora 11:00. Ambele partide se vor disputa la Baza Sportivă Ardealul (Someșeni).

În partida din Liga I, Seria a II-a, Olimpia II s-a impus fără probleme la Ineu cu scorul de 6-0.


Tot în Liga 1 feminin, Olimpic Star Cluj a învins, pe teren propriu, formația Juniorul Satu Mare, scor 2-1 (0-1). În următoarea partidă fetele antrenate de Călin Barbu vor întâlni, în deplasare, duminică, de la ora 11:00, echipa Real 2 Craiova.

ASA Târgu Mureș - Olimpia Cluj 2-2 (2-1)
Olimpia Cluj: Ganea - Corduneanu, Olar, Havriștiuc (Meluță 46′), Giurgiu (Voicu 46′) - Bortan (cpt), Tărășilă (Carp 82′), Vătafu - Bâtea, Lunca, Ciolacu


ASA Târgu Mureș: Părăluță - Roca, Goder, Jahn, Gorea - Sarosi (Szeles)(Tamas), Boroș A., Kopacsi (Mate) - Sandu, Boroș M, Meleacă (Deneș)

Au marcat: Lunca (Olimpia, 3′), Giurgiu (Olimpia, autogol 15′), Roca (ASA 35′), Voicu (Olimpia, 48′)


CS Ineu - Olimpia 2 Cluj 0-6 (0-3)
Pentru Olimpia 2 au jucat: Dârle (74′ Salamon) - Lipotean (Chiș 70′), Desmerean, Moraru, David - Borodi, Grecu, Mateș (Bularcă 82′) - Negrea O. (Rusu 82′), Popa, Negrea F. (Zăhan 37′)

Au marcat: Mateș (23′), Popa (37′), Negrea O. (49′), Grecu (62′, 76′), Rusu (83′)

Clasament SuperLiga:
1. Olimpia Cluj 22 p
2. ASA Târgu Mureș 16p
3. Navobi Iași 15 p
4. Real Craiova 15 p
5. Vasas Femina Odorheiul Secuiesc 12 p
6. Fair Play București 9
7. Independența Baia Mare 3p
8. Heniu Prundu Bârgaului 0p

Clasament Liga 1, Seria II
1. CFR Timișoara 18
2. FC Hunedoara 16
3. Olimpic Star Cluj 11
4. Olimpia 2 Cluj 9
5. CS Ineu 8
6. Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 6
7. Ladies Târgu Mureș 6
8. Juniorul Satu Mare 4
9. Sporting Lugas 4
10. Real 2 Craiova 3

Ultimele Stiri
abonare newsletter