Sport

Jucătorii de rugby ai „U” Cluj au donat sânge pentru răniții din clubul Colectiv

Componenții echipei de rugby CS Universitatea Cluj au donat, marți, sânge pentru răniții din clubul bucureștean Colectiv, potrivit site-ului oficial al clubului ardelean.

Bonurile valorice primite vor fi donate Centrului județean pentru ajutorarea familiilor și copiilor aflați în dificultate. Beneficiarii direcți sunt copiii și persoanele adulte aflate în dificultate, copiii cu dizabilități, autism sau cu tulburări din spectrul autist, persoanele adulte cu dizabilități, persoanele cu demența Alzheimer și tinerii care părăsesc sistemul de protecție, precizează sursa amintită.

„Încercăm să facem o tradiție din a-i spijini pe cei care sunt în dificultăți materiale sau de sănătate. Ne bucurăm că din puținul pe care îl avem, putem să aducem bucurie în sufletele celor care nu au posibilități financiare”, a declarat Bogdan Cantor, managerul echipei universitare.


La rândul său, căpitanul „alb-negrilor”, Csaba Gal, a spus: „Ne-am dorit de mult să facem această acțiune civică, dar nu am putut din cauza programului competițional. Ne bucurăm foarte tare că am putut ajuta la salvarea unei vieți și o să continuăm astfel de activități”.

După ce anul trecut, rugbyștii Universității Cluj au donat sânge, iar bonurile au fost valorificate în produse alimentare care au fost donate copiilor de la Centrul de Servicii Sociale „Sfântul Onufrie cel Mare”, de lângă Mănăstirea clujeană „Acoperământul Maicii Domnului”.


Miercuri, rugbyștii vor merge din nou la mănăstirea clujeană pentru a sprijini în demersurile administrative pe care le întreprinde Mănăstirea, se mai arată în comunicat.

Ultimele Stiri
abonare newsletter