Sport

Gest umanitar de excepție din partea fostului portar al „U” Cluj, Robert Veselovsky

Chiar dacă a plecat de la echipa de fotbal a Universității Cluj, Robert Veselovsky încă trăiește cu inima la echipa clujeană. Acest lucru se poate vedea și pe ultima postare a sa pe pagina de facebook unde îndeamnă prietenii și suporterii la un gest umanitar pentru un tânăr după accidentul de la clubul Colectiv.

Cel mai iubit străin care a evoluat vreodată la „U” Cluj a fost impresionat, în mod special, de situaţia lui Pavlos, un tânăr de 16 ani care a fost grav rănit după ce şi-a salvat un prieten, aflat în scaun cu rotile, din incendiu. Ajuns acum la o clinică din Belgia, Pavlos are nevoie de bani pentru a-şi putea continua tratamentul, iar Veselovsky, marcat de povestea eroului din seara zilei de 30 octombrie, a hotărât să-l ajute.

Fostul portar al Universității Cluj a făcut mai multe tricouri imprimate cu chipul său, pe partea din faţă, lângă care se poate observa şi sigla Universităţii, iar pe spate şi-a scris numele şi numărul său preferat, 33. Acesta le va vinde fanilor din Slovacia, Cehia şi România, iar toţi banii încasaţi vor merge către Pavlos.


„Ştiu că a trecut o lună şi jumătate de la tragedia din Colectiv, dar cred că nu e niciodată prea târziu ca să te implici. Au fost multe lacrimi, multe poveşti şi mulţi eroi care merită respectul nostru etern, dar unul dintre ei, în special, mi-a atras atenţia. Am citit despre Pavlos, un copil de 16 ani care şi-a salvat prietenul, aflat într-un scaun cu rotile, şi apoi  a fost rănit grav. Aşa ceva citeşti doar în cărţi şi vezi doar în filme. Pavlos e un prieten fantastic. Acum, am aflat că are nevoie de ajutorul nostru financiar pentru a-şi putea permite tratamentul şi cred că putem să contribuim cu toţii la asta. Eu, ca tată şi rocker, nu am putut să stau deoparte. Aşa că uite la ce m-am gândit: am făcut 45 de tricouri ca acesta din fotografie şi m-am gândit să-i donez toate încasările din vânzări lui Pavlos. Şi pentru că vrem să strângem cât mai mulţi bani, preţul unui tricou va fi 18 euro sau 80 de lei. Dacă sunteţi interesaţi, scrieţi-mi un mesaj privat şi vă stau la dispoziţie cu detalii. Este şansa noastră să facem un gest care să conteze, aşa că hai să-l facem!”, a scris Robert, pe pagina personală de facebook.

Veselovsky a evoluat două sezoane pentru Universitatea Cluj, în perioada 2013-2015, acesta părăsind echipa în vară, după sfârșitul sezonului. Prestaţiile sale din poarta „şepcilor roşii” l-au introdus definitiv în inima fanilor.

abonare newsletter