Sport

Clujeanca Teodora Albon, locul 7 în clasamentul celor mai bune femei arbitru în 2015

Teodora Albon ocupă locul 7, cu 15 puncte, în clasamentul celor mai bune femei arbitru în 2015, într-un clasament întocmit şi dat publicităţii de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS).

Arbitra din Cluj-Napoca, Teodora Albon, se află la egalitate cu Carol Anne Chenard (Canada).

Cea mai bună femeie arbitru din 2015 a fost desemnată Katerina Monzul (Ucraina), cu 114 puncte, urmată de Bibiana Steinhaus (Germania), cu 35 de puncte, şi de Esther Staubli (Elveţia), cu 34 de puncte.


Teodora Albon a fost, anul trecut, arbitru central la trei meciuri din cadrul Campionatului Mondial de fotbal feminin care a avut loc în Canada. Împreună cu arbtrul asistent Petruța Iugulescu, Albon a arbitrat partidele dintre Germania - Norvegia (1-1) în faza grupelor, Brazilia - Australia (0-1) în optimile de finală și SUA - Germania (2-0) în semifinalele competiției.

Teodora Albon, în vârstă de 38 de ani, a fost cea mai tânără arbitră din România pe lista FIFA și a arbitrat, printre altele, finala Ligii Campionilor din 2013 la fotbal feminin. Teodora Albon este arbitru internațional din 2003. Potrivit comentatorilor Eurosport, clujeanca a avut cel mai bun arbitraj de la Campionatul Mondial de fotbal feminin din Canada.


Teodora Albon este de altfel soția antrenorului naționalei de senioare a României și al echipei clujene Olimpia Cluj, Mirel Albon.

De altfel, potrivit clasamentului publicat de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS) la începutul anului 2014, Teodora Albon se afla pe poziţia a opta în clasamentul celor mai bune femei arbitru din 2013, cu trei puncte, după românca Cristina Dorcioman.


În topul IFFHS, Kateryna Monzul ajunge pentru prima dată pe locul 1 în topul celor mai bune arbitre din lume. Monzul a câștigat sprijinul imens din partea unor experți de fotbal în 50 de țări din întreaga lume. Ea a marcat un total de 114 de puncte, fiind la o distanță de 79 de puncte de locul doi ocupat de  Bibiana Steinhaus, câștigătoare în ultimii doi ani, care reușit să acumuleze doar 35, cu doar un punct în plus față de locul 3 care a fost ocupat de elveniana Esther Staubli.

Esther Staubli a fost aleasă în mod regulat în Top 5 în ultimii 4 ani. Surpriza de la acest vot a fost Anna Marie Keighley, arbitru din Noua Zeelandă, care a început cariera internațională abia în anul 2010 și este deja pe locul 4 din lume în topul celor mai bune abitre.


Clasament IFFHS 2015 World’s Best Woman Referee:
1 - Kateryna Monzul (Ucraina) 114 puncte
2 - Bibiana Steinhaus (Germania) 35 puncte
3 - Esther Staubli (Elveția) 34 puncte
4 - Anna Marie Keighley (Noua Zeelandă) 25 de puncte
5 - Carolina Vitulano (Italia) 22 puncte
6 - Pernilla Larsson (Suedia) 20 de puncte
7 - Carol Anne Chenard (Canada) 15 puncte
Teodora Albon (România) 15 puncte
9 - Jana Adamkova (Republica Cehă) 13 puncte
10 - Claudia Umpierrez (Uruguay) 12 puncte

Ultimele Stiri
abonare newsletter