Sport

Kvitova înainte de meciurilor din Fed Cup: „Un meci cu Simona nu e niciodată uşor” - FOTO

Petra Kvitova și Simona Halep s-au întâlnit pe terenul de tenis, marți dimineața, în a doua zi de antrenament la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca înainte de meciurile din Fed Cup.

La schimbul de teren dintre naționalele Cehiei și României, Halep și Olaru au schimbat amical câteva cuvinte cu jucătoare oaspete, Kvitova și Allertova, care își încheiau antrenamentele.

După antrenament, Petra Kvitova a stat de vorbă cu jurnaliștii prezenți. Jucătoarea de tenis din Cehia a avut cuvinte de laudă la adresa numărului trei mondial, cumva normal în condiţiile în care nu a reuşit încă să o învingă pe Simona, în cele două întâlniri anterioare, constănţeanca a reușit să se impă de fiecare dată. „Este o tragere la sorţi extrem de dificilă pentru primul tur. Ştiu că jucătoarele din România sunt bune: un meci cu Simona nu e niciodată uşor. Noi jucăm un tenis bun, avem sportive clasate în jurul locului 10 din lume, dar nu ştii niciodată în debutul unui an în ce formă te afli. Va fi un meci greu, dar formăm o echipă bună. Am demonstrat asta în ultimii ani în Fed Cup”, a declarat Petra Kvitova.


Kvitova a spus că va fi interesant să joace împotriva Simonei Halep. „Rămâne o jucătoare de top zece și, deși nu este în cea mai bună formă, poate juca foarte bine. Cred că este genul de jucătoare care joacă bine și în Fed Cup, deci va fi interesant să joc împotriva ei”, a afirmat Kvitova.

La fel ca și Monica Niculescu, Petra Kvitova a descris suprafața de joc din Sala Polivalentă de la Cluj-Napoca ca fiind una lentă însă speră să devină mai rapidă până la meciurile oficiale. „Devine mai rapidă de la o zi la alta, pe măsură ce au loc antrenamente pe ea. Cred că la finalul săptămânii va fi puțin lentă, iar acest lucru va fi un avantaj pentru voi”, a spus jucătoarea Cehiei.


Jucătoarele de tenis din Cehiei a ajuns, luni dimineața, la Cluj-Napoca cu un avion privat. Ele au soliciatat escortă din partea poliției de la aeroport până la hotel. Tot luni au efectuat și primul antrenament în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Antrenamente mai au loc zilele acestea la Sala Polivalentă, între orele 9:30-18:30, prezența publicului fiind permisă cu respectarea anumitor condiții impuse de către organizatori.


Echipa naționalei Cehiei le va avea în comonență pe jucătoarele Petra Kvitova (9 WTA), Karolina Pliskova (13 WTA), Barbora Strycova (41 WTA) şi Denisa Allertova (59 WTA). Din echipa Cehiei lipseşte Lucie Safarova (10 WTA).

De partea cealaltă, echipa de tenis a României este formată din Simona Halep (3 WTA), Monica Niculescu (40 WTA), Andreea Mitu (96 WTA) şi Raluca Olaru (49 WTA la dublu) alături de Alina Tecşor, căpitanul nejucător al echipei, echipă care se va duela cu naționala Cehiei, campioana ediţiei 2015 a Fed Cup.


Tragerea la sorți a meciurilor din turul 1 al Grupei Mondiale va avea loc vineri, iar sâmbătă și duminică vor avea loc meciurile dintre cele două naționale.

Peste 7.200 de spectatori vor fi zilnic prezenți la turneul de Fed Cup care va avea loc la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Biletele au fost epuizate încă de la finalul anului trecut însă organizatorii speră ca vineri, în funcție de biletele care vor mai fi disponibile după recalcularea tuturor locurilor ocupate, să se mai pună spre vânzare câteva sute de bilete chiar înainte de meci.

Ultimele Stiri
abonare newsletter