Sport

Handbalistele clujene s-au impus în fața ultimei clasate, Alba Sebeș, scor 35-25

Echipa antrenată de Carmen Amariei s-a impus categoric în fața echipei codașe din clasamentul Ligii Naționale de handbal feminin, HC Alba Sebeș, într-o partidă ce a contat pentru etapa a 18-a a sezonului.

Universitatea Cluj a obținut o victorie scontată sâmbătă dimineață, pe teren propriu, în fața ultimei clasate HC Alba Sebeș. A fost 35-25, iar fetele lui Carmen Amariei ajung la șase victorii în acest sezon.

Fără să se întrebuințeze prea tare, Universitatea Cluj a reușit să treacă de HC Alba Sebeș. Oaspetele au contat în acest meci doar în debut, în primele zece minute, după care Popa și compania au pus stăpânire pe joc. A fost 3-1 pentru Sebeș, dar a urmat o serie de cinci goluri consecutive și lucrurile au intrat pe un făgaș normal. Până la pauză diferența a crescut până la șase goluri, 16-10, iar soarta partidei a fost rezolvată încă din debutul părții a doua.


În doar zece minute, „studentele” clujene s-au desprins la 24-13 pe tabelă, iar finalul partidei a găsit garnitura a doua a Clujului pe teren. Astfel, Sebeșul s-a apropiat de la -12 la -7, temporar doar, pentru că în cele din urmă diferența finală a fost de zece lungimi. 35-25, un succes facil obținut de Universitatea Cluj, care face un pas important spre ocuparea locului 10. În schimb, HC Alba Sebeș se îndreaptă cu pași repezi spre liga secundă.

Surpriza meciului a fost revenirea pe teren a extremei Alexandra Dindiligan după accidentarea din meciul cu Măgura Cisnădie.


Universitatea Cluj - HC Alba Sebeș 35-25 (16-10) - Sala Sporturilor „Horia Demian”

Marcatoare:
Universitatea Cluj: Laura Popa 9 goluri, Corina Biriș 7, Florina Chintoan 4, Cristina Laslo 4, Alexandra Severin 3, Alexandra Dindiligan 3, Andreea Tetean 2, Irina Ivan 1, Sonia Vasiliu 1, Cristina Boian 1


HC Alba Sebeș: Elena Pătuleanu 6 goluri, Ana Ciolan 6, Cristina Predoi 3, Ioana Pătuleanu 3, Nicoleta Rusu 3, Nicoleta Safta 2, Ana-Maria Dima 2

Clasament LNHF:
1. CSM București 54
2. HCM Baia Mare 51
3. ASC Brașov 32
4. HC Dunărea Brăila 31
5. CSM Ploiești 30
6. HCM Roman 29
7. SCM Craiova 26
8. HC Zalău 26
9. HCM Rm. Vâlcea 24
10. Universitatea Cluj 19
11. CSM Unirea Slobozia 16
12. CS Măgura Cisnădie 13
13. CS Rapid București 9
14. HC Alba Sebeș 4

abonare newsletter