Sport

Week-end cu handbal electrizant la Cluj. 7.000 de spectatori sunt așteptați la Final 4 – VIDEO

Ediţia din 2016 a Cupei României încheie un sezon de vis al handbalului feminin românesc. 15 jucătoare din lotul lărgit al României pentru Jocurile Olimpice îşi dau întâlnire vineri şi sâmbătă pe parchetul Sălii Povalente din Cluj-Napoca.

Week-end cu handbal electrizant la Cluj. 7.000 de spectatori sunt așteptați la Final 4 – VIDEO Week-end cu handbal electrizant la Cluj. 7.000 de spectatori sunt așteptați la Final 4 – VIDEO

HCM Baia Mare (deţinătoarea trofeului), campioanele Europei de la CSM Bucureşti, HCM Roman (finalista ediţiei din 2014) şi Dunărea Brăila (echipa secundului naţionalei Costică Buceschi) se duelează în Turneul Final Four al competiţiei.

A 31-a ediţie a Cupei României se anunţa un show total. 7000 de fani sunt aşteptaţi să umple din nou Sala Polivalentă la fel ca la marea victorie contra Norvegiei din martie.


În premieră pentru România, spectatorii vor putea observa, graţie radarelor profesioniste montate de federaţie, viteza mingilor aruncate de jucătoare în timpul meciurilor. 

În primul meci, HCM Baia Mare şi CSM Bucureşti se întâlnesc vineri, de la ora 17.00, într-o reeditare a finalei din 2015, câştigată inextremis cu 18-17 de handbalistele din Maramureş. În ciuda problemelor financiare de la club şi de efectiv, băimărencele anunţă că vor lupta până la capăt pentru trofeu.


Jucătoarele speră ca clujenii să vină în număr cât mai mare la cele patru meciuri din Sala Polivalentă. “Sperăm din suflet să fie lume, mai ales pentru că știm că se poate. Nu o să uităm niciodată meciul împotriva Norvegiei când publicul a fost uimitor”, a declarat Patricia Vizitiu, inter dreapta HCM Baia Mare.

În cealaltă semifinala, Dunărea Brăila vrea să furnizeze marea surpriză şi să se califice în prima finală din istoria clubului. Jucătoarele de la Dunăre vor fi conduse în teren de Mădălina Zamfirescu, centrul echipei naţionale.


Noi plecăm destul de optimiste. Importantă pentru noi este câștigarea unui singur meci. Vom da totul, la fiecare meci ne dorim să câștigăm și bineînțeles că și aici ne dorim să câștigăm. Cele trei meciuri vor fi foarte grele”, a afirmat Mădălina Zamfirescu.

Ea a adăugat că atmosfera la Cluj a fost mereu surprinzătoare și este convinsă că și de data aceasta va fi la fel.


Ultimele Stiri
abonare newsletter