Sport
Bătaie ca în filme la un meci din România. Polițiștii au intrat pe teren să salveze arbitrii– VIDEO
Scene demne de filme cu bătăi au presărat un meci de fotbal disputat sâmbătă.
sursa foto: digisport.roEtapa a 11-a din Liga 2 a fost puternic marcată de evenimentele de la Ștefănești, la meciul dintre Unirea Tărlungeni și Olimpia Satu Mare, scor 0-2.
Elevii lui Bogdan Andone au marcat ambele goluri în repriza secundă, într-un interval de doar 5 minute, prin Onicaș (50) și Muntean (55). Fotbaliștii celor de la Tărlungeni, oraș aflat la 17 kilometri de Brașov, dar care își dispută meciurile de acasă la Ștefănești, au fost extrem de iritați de cele două goluri primite și și-au ieșit din fire pe final de meci, scrie digisport.ro.
În minutul 75, la o fază de atac a oaspeților, Kanaloș a căzut pe gazon și a cerut îngrijiri medicale. Fundașii gazdelor au reacționat nepermis iar de aici și până la un meleu general nu a mai fost decât un pas.
Imediat s-a iscat o bătaie generală, unul dintre protagoniști fiind, potrivit prosport.ro, Gudea, portarul Unirii. Acesta a venit și la margine terenului acolo unde a împărțit pumni în stânga și în dreapta. A fost nevoie de intervenția Poliției pentru a se restabili ordinea. Gudea a fost eliminat iar alți cinci jucători au văzut cartonaș galben.
Partida a fost întreruptă aproximativ 15 minute, pe gazon a coborât și observatorul Marian Lumînare, care este și președinte AMFB, după care s-a reluat, dar a fost în continuare tensionată. Pe final, arbitrul Marian Pană a mai acordat alte patru cartonașe roșii (câte doi de la fiecare formație), unul dintre acestea fiindu-i atribuit antrenorului de la Unirea, Laurențiu Tudor.
După meci, arbitrii au avut nevoie de ajutorul polițiștilor pentru a pleca de la stadion.