Sport

Mincă are ruptură musculară! Sezon încheiat pentru CFR-ist

Portarul CFR-ului, Mihai Mincă încheie sezonul la CFR mai devreme din cauza unei rupturi musculare.

sursa foto cjsport.ro sursa foto cjsport.ro

Ultima prezență a lui Mincă în poarta CFR-ul a fost la meciul din etapa a 6-a din play-off, disputa dintre CFR-Steaua (0-0).  Însă nici atunci după spusele antrenorului Vasile Miriuță, portarul nu a fost apt 100%. Mincă a fost înlocuit de portarul Traian Marc pentru următoarele partide.

Mincă a comentat situația printr-o postare pe site-ul de socializare Facebook ”Mi-aș fi dorit foarte mult să joc, mai ales că am avut o perioadă bună. Dar, din păcate, am făcut o ruptură musculară care mă împiedică să fac ceea ce îmi place. Pentru mine, sezonul s-a încheiat. Nu pot. Mi-aș fi dorit foarte mult să îmi ajut colegii, așa cum am făcut-o până acum, dar aș risca foarte mult. Mie întotdeauna mi-a păsat și am pus suflet pentru CFR.”


Goalkeeperul ardelenilor în vârstă de 32 de ani a evoluat și la Rapid cu care a obținut calificarea în sferturile Cupei UEFA 2005-2006. Mincă a mai trecut și pe la Gloria Buzău, FC Brașov iar din 2011 este portarul CFR-ului.

Raluca Sas

abonare newsletter