Sport

Universitatea este pregătită de meciul cu CFR Cluj II

Partida dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj II va avea loc sâmbătă, de la ora 20:00, pe Cluj Arena.

Universitatea așteaptă un public numeros la această confruntare.

Prezent la conferința de presă premergătoare partidei, antrenorul Universității, Marius Popescu a declarat: ”În ce ne privește este clar că meciul dintre Universitatea și CFR Cluj II este foarte important, este meciul care urmează, startul campionatului. Ne dorim victoria, după acea vom constata mijloacele prin care am obținut-o. Din punct de vedere al lotului toată lumea este aptă, sunt câțiva jucători care au venit mai târziu, dar asta nu este o problemă majoră pentru că ei în fiecare zi își îmbunătățesc aportul fizic. Așteptăm suporterii în număr cât mai mare la stadion pentru a participa la startul sezonului, iar noi vrem să-i mulțumim cu un joc consistent. Clar că din punct de vedere al rivalității băieții sunt mult mai motivați, dar nu este importantă doar adversara. Nu mă interesează foarte mult ce fac ei, cât ce facem noi. Știu doar că și CFR Cluj acordă o atenție deosebită acestui joc. Atitudinea și motivația primează. Având în vedere rivalitatea locală clar că acest meci presupune o atenție mai mare.”


Întrebat de meciul de sâmbătă, jucătorul Octavian Abrudan a mărturisit: ”Într-un derby de obicei echipele tind să aibă un aport suplimentar, o implicare mai mare. Dar în cazul nostru sper să primeze valoare și să se vadă pe teren că noi avem o echipă mai valoroasă și mai experimentată.”

”Sper că tineri să își stăpânească emoțiile”


Fotbalistul Gabi Giurgiu a prefațat primul meci din acest nou sezon competițional: ”Noi avem un an în plus de pregătire, un an în care am format o echipă bună. Au venit și jucători noi care ne ajută, CFR-ul și-au făcut doar acum echipa a doua. Cu atitudinea noastră și cu pregătirea bună pe care am făcut-o în această perioadă eu cred că prima șansă e a noastră. De asemenea, știm că va veni foarte multă lume și sper că jucători mai tineri să își stăpânească emoțiile. Eu cred că pe lângă Horj vor mai veni jucători de la prima echipă a CFR-ului.”

Starea gazonului lasă de dorit


Popescu a comentat și starea actuală a sezonului de pe Cluj Arena: ”Deși este un domeniu în care nu am mare experiență, pot spune că aici există o lipsă în logistica generală. Trebuie să știi să conservi terenul în funcție de anotimp. De exemplu un rol important îl are și încălzirea terenului. Calitatea gazonului unde îți desfășori activitatea contează foarte mult. Sunt foarte importante terenurile.”

abonare newsletter