Sport
INTERVIU. Mihai Gergely, rezultate deosebite la Campionatul Național din Pitești
Clujul are cu ce să se mândrească. Clujeanul Mihai Gergely s-a întors acasă cu rezultate deosebite de la Campionatul Naționale de Poliatlon Cadeți din Pitești.
Mihai Gergely, locul 1Campionatul a avut loc în perioada 14-17 decembrie.
Gergely a obținut Locul 1-100m liber, 1-200m liber, 1-100m spate, RN 200m mixt, locul 2-100m fluture, locul 4-100m bras.
Elev la Liceul Sportiv din Cluj-Napoca, tânărul înotător este legitimat la CMC Cluj și zilnic face două antrenamente extrem de importante. Are un singur obiectiv: să reprezinte România și Clujul pe plan sportiv.
Monitorul de Cluj a discutat cu părintele acestuia, Laszlo Attila Gergely.
1. Cum a început fiul dvs. să practice acest sport?
A început să practice înotul la vârsta de 6 ani. După 2 ședințe de inițiere instructorul observând ca are talent ne-a îndrumat către Cisan Iosif, antrenor la Aqua 01 Cluj, pentru perfecționare, alături de care din 2009-2016 a înotat pentru Clubul Aqua01 Cluj unde a obținut numeroase rezultate foarte bune pe plan național și internațional devenind din 2013 și până în prezent Multiplu Campion National Cadeti. Pe această cale dorim să-i mulțumim pentru perseverență și încrederea acordată sportivului. Din 2016 este legitimat la CMC Cluj unde se antrenează sub îndrumarea profului Radu Claudiu.
2. Ce emoții vă încercă când vedeți că obține rezultatele bune?
Emoțiile nu se pot exprima în cuvinte dar sunt foarte mari. De la început i-a plăcut foarte mult înotul așa că noua ne ne-a rămas altceva decât să-l susținem.
3. Cât de greu este pentru un copil să facă performanță la vârsta asta?
Nu este deloc ușor dar în viață nimic nu este ușor, cel mai important lucru este copilului să-i facă plăcere și să își dorească acest lucru. Performanța cere sacrificii. De asemenea, un lucru extrem de important este ca familia să fie lângă și să aibă încredere în sportiv, să-l înțeleagă și să-l susțină pe toate planurile.
4. Îl urmăriți peste tot la concursuri?
Din 2009 și până în prezent de la un singur concurs am lipsit, suntem suporterii nr 1. Îl motivăm când suntem alături de el.
5. Cum reușește să îmbine școala cu sportul?
Nu este un lucru ușor, deoarece școala este foarte importantă. Mihai fiind și într-un an în care dă capacitatea cu multă ambiție reușește să le împace pe amândouă. Trebuie foarte bine gestionat timpul să ai timp de antrenament, scoală și recreere.
Mihai Gergely s-a declarat extrem de mulțumit de parcursul său din acest an: ”Sunt foarte mulțumit de aceste rezultate și pe această cale vreau să mulțumesc antrenorului Radu Claudiu care a avut încredere în mine și tuturor celor care au fost alături de mine. Acest sport înseamnă foarte mult pentru mine, prin înot am învățat să am încredere în mine și să mă auto-depașesc în momentele dificile.”
Întrebat ce planuri are de viitor, tânărul înotător a mărturisit: ”Având în vedere că de la anul intru la categoria juniori este un nou pas în cariera mea de înotător unde doresc să obțin performanțe foarte bune la juniori, tineret și seniori pe plan național și internațional. Vreau să reprezint cu succes România și Clujul pe plan sportiv.”
Mihai se antrenează alături de Radu Claudiu: ”Antrenamentele sunt antrenamente, dar cel mai important lucru este să te înțelegi cu antrenorul, pentru mine Radu Claudiu este al doilea părinte, cum îl numesc eu ”părintele de la bazin”. Antrenamentele decurg foarte bine, urmează să stabilim împreună cu antrenorul Radu Claudiu obiectivele pentru noul an competițional.”
CONCURSURI LA CARE URMEAZĂ SĂ PARTICIPE
-25.03.2018 - Campionat Naţional Seniori Tineret Juniori bazin 50 m - Bacău
24-27.05.2018 - Campionatele Internaţionale ale României - București
22-25.11.2018 - Campionatul Naţional Sen. Tin. Jun. bazin de 25 m - Miercurea Ciuc
Dec. 2018 - Central European Countries Swimming Juniors Meeting
F 13-14 ani; M 15-16 ani/