Sport

Iorgulescu îi dă replica lui Petrescu. "Cu înjumătățirea punctelor au fost de acord majoritatea echipelor din Liga I"

Dan Petrescu nu este de acord cu înjumătățirea punctelor din play-off, însă șeful LPF nu vrea schimbarea sistemului.

Antrenorul CFR-ului a mărturisit de multe ori că râd prieteni lui din străinătate când le povestește de sistemul din Liga I.

"Adunarea Generală a votat acest sistem, în condiţiile în care televiziunile au propus asta. Probabil, dacă nu va mai fi acest sistem cu înjumătăţirea punctelor, şi banii vor fi alţii. De-asta s-a făcut, pentru că sunt mai strânse echipele din play-off şi play-out, iar interesul e mai mare. Dacă o echipă ar intra în play-off cu 20 de puncte avans, nu ştiu dacă mai poate pierde campionatul. Dan Petrescu a fost informat înainte să semneze cu o echipă din România şi ştia cum e sistemul. Hagi a fost la TAS anul trecut şi a câştigat tocmai pe chestia asta. Fiecare când are un interes îşi spune altfel părerea. Suntem subiectivi şi un an spunem într-un fel, un an în alt fel. Dacă s-a jucat până acum aşa, se va juca până la finalul acestui contract cu televiziunile”, a declarat Gino Iorgulescu.


Contractul despre care vorbește Iorgulescu va expira la finalul sezonului următor.

Etichete: dan petrescu
Ultimele Stiri
abonare newsletter