Sport

Personalități din lumea sportului i-au adus un ultim omagiu comentatorului Cristian Țopescu

Personalităţi din lumea sportului, în frunte cu Mihai Covaliu, preşedinte al COSR, Alexandru Dedu, vicepreşedinte al COSR şi preşedinte al FR de Handbal, foştii antrenori Mariana Bitang şi Octavian Bellu, fostul fotbalist Gică Hagi, au fost primii care i-au adus joi un ultim omagiu comentatorului Cristian Ţopescu, al cărui sicriu este depus la sediul TVR.


Sicriul cu trupul neînsufleţit al inegalabilului comentator de sport este încadrat de o gardă militară la Studioul 2 al Televiziunii Române, iar începând cu ora 11,00, personalităţi din sportul românesc dar şi oameni obişnuiţi au venit să-şi ia rămas bun de la Cristian Ţopescu, de a cărui voce se leagă numeroase succese de referinţă din istoria sportului, începând de la gimnastică până la handbal şi fotbal.
Familia lui Cristian Ţopescu a dorit o ceremonie sobră şi a fost interzis accesul camerelor video şi a camerelor foto în spaţiul special amenajat pentru comemorarea inconfundabilului comentator sportiv.
Comentator de legendă, Ţopescu a fost vocea care a adus în casele românilor marile performanţe ale sportivilor români, anunţând prima notă de 10 din istoria gimnasticii, mondialele de fotbal unde tricolorii au intrat în istorie sau victoria Stelei în Cupa Campionilor. În urmă cu 51 de ani, tot într-o lună de mai, Cristian Ţopescu făcea cunoştinţă cu Televiziunea Română şi cu meseria care avea să îi definească întreaga viaţă, potrivit reprezentanţilor TVR.
Începând cu anul 1967, Ţopescu a lucrat în TVR ca reporter sportiv, realizator de emisiuni, comentator sportiv, redactor şef sport, realizator de emisiuni, director general adjunct, consilier PDG.
 

abonare newsletter