Sport

Clujenii sunt invitați în acest weekend la „Sărbătoarea Înotului”

Obiectivul evenimentului este popularizarea înotului ca și formă de mișcare sănătoasă pentru persoane de toate vârstele și sprijinirea comunității în conștientizarea multiplelor beneficii pe care acest sport le aduce.

Clujenii iubitori ai înotului, indiferent de vârstă și nivel de pregătire, sunt invitați în acest weekend la bazinul din cartierul Grigorescu pentru a lua startul la „Sărbătoarea Înotului”.

În cadrul evenimentului vor fi organizate o serie de probe pe echipe cu obiectiv specific, toate contribuind la dezvoltarea unei rețele de socializare sportive. Organizatorii doresc să pună accentul pe conștientizarea beneficiilor înotului, adoptarea acestuia în contextul unui stil de viață sănătos și al progresului individual, și nu pe competiție. Înotătorii și susținătorii acestora vor fi implicați, pe întreaga durată a evenimentului, într-o serie de activități antrenante.


Evenimentul va avea loc sâmbătă, 3 noiembrie, la Bazin Olimpic Grigorescu din Cluj-Napoca, deschiderea evenimentului având loc la ora 10:00. Duminică, 4 noiembrie, este rezervată probelor dedicate companiilor, de la ora 9:00.

Prima probă este dedicată elevilor înscriși în sistemul de învățământ preuniversitar în care echipele reprezentând unitatea de învățământ vor înota pe durata a 40 minute, fiecare membru al echipei fiind obligat să înoate cel puțin 50m în stilul liber.


Pentru proba de înot sprint, iubitorii înotului, indiferent de vârstă și nivel de pregătire vor înota timp de opt ore, prin succesiunea membrilor echipei într-o ordine prestabilită, câte 400 m, stilul de înot fiind liber.

Ultima probă dedicată publicului larg este cea anduranță în care iubitorii înotului, indiferent de vârstă și nivel de pregătire, vor înota timp de 12 ore, prin succesiunea membrilor echipei într-o ordine prestabilită, fiecare membru al echipei înotând timp de câte 30 de minute. Stilul de înot nu este impus.


Probele de înot dedicate școlilor și companiilor vor fi gratuite. Pentru probele de înot sprint și anduranță se va percepe o contribuție de 50 lei / participant / probă.

Etichete: inot
Ultimele Stiri
abonare newsletter