Sport

România a debutat cu dreptul la CE din Franța, 31-28, cu Cehia

Echipa națională a României a învins Cehia cu 31-28 în primul meci la Campionatul European din Franţa, într-un meci din Grupa D.

După prima zi, tricolorele sunt pe locul 1. Ele şi-au luat ţi revanşa după eşecul de anul trecut de la Mondiale.

De Ziua Naţională, tricolorele au promis că vor încerca să ofere un cadou tuturor românilor şi să învingă Cehia la debutul Campionatului European. În subsidiar, Neagu şi Compania nu au uitat durerea pe care au simţit-o după meciul de anul trecut cu Cehia, în optimile de finală ale Campionatului Mondial, şi au vrut răzbunare.


Pentru a avea o echipă cât mai proaspătă, Ambros Martin a efectuat câteva schimbări în echipă începând de prin minutul 15, dar avantajul a rămas în continuare unul liniştitor. Ba chiar s-a mărit spre finalul primei reprize, România profitând de o gafă a adversarei. Dragan Nacevski, şeful arbitrilor EHF şi observator la meci, a avut o intervenţie genială de pe margine. A sesizat că handbalista cehă Kamila Kordovska a intrat mai devreme cu 40 de secunde după o eliminare de 2 minute. De fapt, în teren trebuia să intre o altă colegă, Cehia fiind la vremea respectivă în dublă inferioritate. Astfel, în minutul 26, România a ajuns la o diferenţă de 7 goluri, scor 16-9, pe care a avut-o şi în urmă cu un an la Mondiale, tot cu Cehia, în optimi. La pauză, România a intrat cu un avantaj de şase goluri, 17-11, dar emoţiile nu au fost totuşi risipite.

La revenirea de la cabine, România a rămas on fire, iar în minutul 37 a ajuns la un avantaj de nouă goluri, 22-13. După alte două minute, Cristina Neagu a marcat golul 200 în istoria Campionatelor Mondiale, performanţă care a adus un plus de culoare jocului încântător al României. Au fost însă suficiente apoi 3-4 minute de relaxare, iar jocul s-a aprins precum un fulger. Cehia a ajuns la 19-23, obligându-l pe Ambros Martin să intervină şi să liniştească puţin echipa. Un deja-vu?


Time-out-ul a avut darul de a mai tempera decăderea, ba chiar România a reuşit să revină la o diferenţă de şase goluri, 26-20, după momente de sclipire ale Anetei Udrişitoiu, dar Cehia a venit tare ca moral din urmă şi a echilibrat partida. Luzumova a însscris pentru 27-24 minutul 52, iar victoria atât de sigură după începutul părţii secunde a început să fie contestată bine de tot de o adversară tot mai combativă.

Tensiunea a atins deja cote alarmante în minutul 57, când Cehia s-a apropiat la 26-28 şi a tras milimetric pe lângă poarta goală. Şansa a ajutat însă România să ias dintr-o situaţie sufocantă. La faza imediat următoare, Crina Pintea a a obţinut o aruncare de la 7 metri, iar Buceschi a dus scorul la 29-26, cu al 9-lea gol în meci. S-a respirat din nou uşor însă abia în minutul 59, după ce Luzumova a fost eliminată, iar Neagu a marcat pentru 31-28. Naţionala de handbal a câştigat de Ziua Naţională, iar cadoul pentru români a venit, chiar dacă şi consumul a fost destul de mare.


Următorul meci pentru România va avea loc împotriva Germanie, luni, de la 19:00.

Ultimele Stiri
abonare newsletter