Sport

Mario Camora: „O să dăm totul pe teren pentru victorie”

CFR Cluj a ajuns la şapte victorii consecutive în deplasare înaintea partidei de sâmbătă, dar are doar două victorii în ultimele şapte meciuri de acasă.

Căpitanul echipei de fotbal CFR Cluj, Mario Camora, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că doreşte să încheie anul cu o victorie în derby-ul cu FCSB de sâmbătă.
„O să fie un meci foarte greu, un meci important pentru noi, deoarece vrem să terminăm faza aceasta înainte de sărbători cu o victorie, să punem o distanţă cât mai mare faţă de FCSB. Vom aborda un meci greu cu voinţa de a câştiga cele trei puncte. Dacă vom câştiga, vom fi la o distanţă mai mare, dar nu se va decide nimic. Nu e un meci decisiv de campionat, titlul se va decide tot în play-off, e clar, dar e important să avem o distanţă cât mai mare când ajungem în play-off. Vrem să terminăm anul cu bine şi să oferim astfel un cadou suporterilor şi o să dăm totul pe teren pentru victorie”, a spus portughezul.

Camora speră ca seria de cinci meciuri directe cu scorul de 1-1 să se încheie.
„Sperăm să spargem gheaţa şi CFR Cluj să obţină victoria”, a afirmat Camora.


Mario Camora s-a referit şi la faptul că partida se va juca pe Arena Naţională.
„Cred că mai bine pentru spectacol şi pentru cei care vin la stadion că meciul se joacă pe Arena Naţională. Sper ca terenul să fie bun şi să facem un spectacol frumos. Nu e uşor să joci pe un teren îngheţat. E uşor pentru cine vorbeşte, dar e periculos pentru sănătatea noastră şi nu e bine nici pentru spectacol”, a afirmat Camora.

În viziunea sa, Camora crede că patru echipe, CFR, FCSB, Craiova şi Viitorul, ''echipă care joacă cel mai frumos fotbal anul acesta'', sunt echipele care se bat la titlu.


Camora a salutat regulat care obligă echipele să aibă un jucător sub 21 de ani pe teren, iar din vară doi, dar a afirmat că formaţiile româneşti vor avea probleme în cupele europene din cauza acestui fapt.
„E bună pentru că o să apară mai mulţi jucători români de calitate, dar pe de altă parte nu e aşa uşor dacă vrei să mergi mai departe în Liga Campionilor şi Europa League. Însă, e bine pentru fotbalul românesc, deja se văd rezultatele. Naţionala Under-21 a făcut o campanie foarte bună, iar dacă jucătorii o să fie cu picioarele pe pământ au şansele să fie următoarea generaţie de aur a fotbalului românesc, pentru că sunt jucători de mare calitate”, a declarat Mario Camora.

Camora a avut cuvinte foarte frumoase şi despre atacantul George Ţucudean, golgheterul ediţiei trecute a Ligii I şi cel mai bun marcator din acest sezon.
„Este jucătorul care dă gol dintr-o jumătate de ocazie şi eu sper să rămână la noi, pentru că avem nevoie de el ca să câştigăm titlul”, a spus jucătorul echipei CFR Cluj.


Fotbalistul consideră că fotbalul românesc ar avea de câştigat dacă Dinamo s-ar califica în play-off.
„Pentru fotbalul românesc ar fi bine ca Dinamo să fie în play-off, deoarece e un club de tradiţie, care are suporteri. E bine pentru fotbal ca stadioanele să fie pline, iar Dinamo aduce mulţi suporteri”, a afirmat căpitanul echipei clujene.

Camora a criticat regulamentul care prevede înjumătăţirea punctelor înainte de play-off.
„Cred că nu e corect pentru echipele din faţă, deoarece beneficiază echipele care vin din spate. Să se facă play-off, dar să rămână punctele intacte”, spus Camora.


Acesta a mai spus că nu înţelege de ce acest sistem s-a adoptat la noi, deşi nu este folosit în alte ţări din Europa.

CFR Cluj o va înfrunta pe FCSB, sâmbătă, de la ora 20,00, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a 21-a a Ligii I, ultima din acest an. CFR ocupă primul loc în clasament, cu 43 puncte, iar FCSB se află pe doi, cu 40 puncte. În tur, scorul a fost egal, 1-1.

Ultimele Stiri
abonare newsletter