Sport

Cristian Panin a fost dat afară de la CFR Cluj. Motivul este unul tipic românesc

Directorul sportiv al CFR-ului, Cristian Panin, a fost dat afară de patronul Neluţu Varga pentru un motiv cât se poate de românesc.

Se pare că în timpul meciului de duminică, dintre CFR Cluj și FC Hermannstadt, patronul clubului clujean, Nelu Varga, i-ar fi trimis un sms pe care Panin l-a ignorat complet.

Luni, pe nepregătite, a apărut, sec, informaţia că fostul fundaş Cristian Panin a fost înlocuit cu Marius Bilaşco pe banca tehnică a celor de la CFR Cluj. N-a fost amintit niciun motiv şi nici ce va face Panin în continuare, potrivit digisport.ro. Decizia pare să fi fost luată de foarte sus, direct de Nelu Varga, cel care investeşte la echipă.


Cristian Panin, 40 de ani, se află la CFR din 2005. A jucat până în 2013, iar de atunci a îndeplinit mai multe funcţii în club. Varga a mai intenţionat o dată să-l scoată pe Panin de la echipă, dar atunci Dan Petrescu a intervenit pentru el şi mutarea a fost contramandată. Printre altele, Panin a fost cel care s-a luptat sezonul trecut pe banda de rezerve să-i tempereze ieşirile necontrolate lui Petrescu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter