Sport

Cătălin Moroșanu și Benny Adegbuyi vor lupta într-o gală programată la Cluj-Napoca

Cătălin Moroșanu și Benny Adegbuyi se vor bate într-o gală organizată pe 6 iunie în Sala Sporturilor Horia Demian, în cadrul Dynamite Fighting Show 4.

Luptătorul român a început în 2018 un turneu de retragere prin toată țara, iar în 2019 și-a propus să urce pentru ultima dată în ring. Moroșanu și Sam s-au mai întâlnit o singură dată în carieră, în 2016, într-o gală Superkombat Puerto Rico, meciul fiind câștigat de britanic.

Benny Adegbuyi, cel mai bine cotat luptător român la ora actuală, va intra în ring într-un meci pe reguli de box, acolo unde este neînvins în carieră.


Fanii care vor participa la eveniment vor putea vedea și o piramidă la semigrea, fiind puși în joc 5.000 de euro pentru învingător. Organizatorii au anunțat că vor și alte patru super fighturi internaționale care îi vor avea în prim plan pe Bogdan Nastase, Amansio Paraschiv, Cristian Ristea si Daniel Corbeanu.

Dynamite Fightin Show este la a 4-a „ediție” după concursurile găzduite la București, Piatra Neamț și Craiova. Întreg programul urmează să fie anunțat de către organizatori în zilele viitoare, iar bilete se vor găsi pe bilete.ro.