Sport

Cluj-Napoca găzduiește Campionatul Internațional de lupte libere pentru juniori

320 de sportivi din peste 15 țări se vor lupta pentru medalii în orașul de pe malul Someșului Mic.

Cluj-Napoca găzduiește pentru a treia oară la rând Campionatul Internațional de lupte libere Wrestling Challenge International. Competiția organizată de Asociaţia Județeană de Lupte va aduna în acest weekend, între 17 și 18 mai, peste 320 de sportiv juniori din peste 15 țări.

Competiția va avea loc în Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu” (Parcul „Babeș”),  în sala de sport „Gheorghe Roman” și urmărește promovarea și dezvoltarea acestui sport de performanță pe plan local. De asemenea, vizează atragerea unui număr cât mai mare de sportivi în vederea selecției pentru loturile naționale și pentru participări ulterioare la Campionate Europene și Mondiale.


Competiția Wrestling Challenge International este un turneu sprijinit de Federația Română de Lupte și urmărește evoluția sportivilor internaționali, îi motivează pe tinerii campioni, iar prezența sportivilor clujeni precum Ana Maria Pavăl, Rareș Chintoan, Marius Atofani sau Tudor Zuz, toți cu rezultate de top la Campionatele Europene, Mondiale și Olimpice întăresc tradiția orașului în acest sport.

Cei 320 de sportivi care vor lupta pentru medalii provin din țări precum Belarus, Bulgaria, Croația, Elveția, Franța, Grecia, Italia, Ungaria, Polonia, Moldova, Serbia, Slovenia, Slovacia, Suedia, Spania, Ucraina și România.


Asociația Județeana de Lupte Cluj își dorește ca prin organizarea acestor competiții să susțină și să încurajeze acest sport olimpic, să îl promoveze în rândul tinerilor și să le arate părinților acestora avantajele practicării acestei discipline.

„Astfel de evenimente ne ajută să cooptăm un număr mai mare de participanți și ne ajută să verificăm nivelul de pregătire al copiilor deja existenți și este de asemenea și un mod de promovare al sportului în general. Un factor extrem de important este conștientizarea inclusiv în rândul părinților privind avantajele practicării acestui sport, pentru că suntem campioni la toate nivelurile de vârsta”, a declarat Dragoș Zuz, președintele Asociației Județene de Lupte.


Startul competiției se va da sâmbătă, 18 mai, de la ora 09:30, în sala de sport „Gheorghe Roman”.

Etichete: cluj napoca
Ultimele Stiri
abonare newsletter