Sport

Petrescu, euforic după remiza cu Celtic: "Au simţit pe pielea lor forţa lui CFR"

Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj a fost nemulţumit de faptul că echipa din Gruia a primit gol în duelul cu Celtic, însă cu toate astea este optimist pentru meciul retur.

Trupa din Gruia a deschis prima scorul şi a jucat în multe momente de la egal la egal cu Celtic demonstrând că nu este întâmplătoare calificarea în turul 3 preliminar al Ligii Campionior. Campionii României i-au dominat pe cei de la Celtic şi au fost la un pas să câştige meciul în ultimele minute, dar Adrian Păun nu a ajuns la o minge trimisă de George Ţucudean în faţa porţii.

"Nici eu nu am înţeles cum nu a ajuns la mingea aia, trebuie să văd faza bine. Mie de pe bancă mi s-a părut că parcă s-a oprit, s-a speriat. O băga în poartă, era eroul serii şi ar fi fost prima înfrângere a lui Celtic în acest an. Ei nu au pierdut un an de zile un meci de fotbal, nici nu ştiu să piardă. Şi cred că în ultimul an de zile nu au avut meci aşa greu ca ăsta. Acum nu mai putem să îi surprindem, pentru că au simţit pe pielea lor că CFR e o echipă bună", a declarat Dan Petrescu.


"În prima repriză au jucat bine şi ei şi noi. În a doua ei au obosit şi mai mari ocazii am avut noi. Deci per total am făcut un meci bun, foarte bun. Eu cred că de când sunt la CFR, ăsta a fost cel mai bun meci. Şi e cel mai bun adversar, de când sunt eu la CFR, care a intrat aici pe stadion, sincer.", a completat antrenorul campioanei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter