Sport

Rămân împreună! Clujenii din Liga 3 și-au aflat adversarele din noul sezon

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat, vineri, componenţa celor cinci serii din Liga 3, dar și programul etapei secunde din Cupa României.

Lunea viitoare, 12 august, de la ora 15:00, la sediul FRF, sala „Nicolae Dobrin”, va avea loc tragerea la sorţi a programului competiţional pentru ediţia 2019-2020 a ligii terțe. Prima etapă din noul sezon este programată pe 24 august, turul se încheie pe 30 noiembrie, iar returul va începe pe 7 martie 2020 și se va încheia în data de 30 mai 2020.

La fel ca în sezonul trecut, cele patru echipe care reprezintă județul Cluj – CS Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca, ACS Sticla Arieșul Turda, FC CFR 1907 Cluj SA II și FC Unirea Dej – vor evolua în Seria a V-a din Liga 3, având câteva nume noi pe lista adversarilor față de stagiunea precedentă. Celor patru formații clujene putea să li se alăture și CS Florești, însă câștigătoarea Ligii a 4-a Cluj a clacat la barajul de promovare, pierzând tur-retur (0-2 în ambele manșe) în fața bihorenilor de la CSC Sânmartin.


În turul secund al Cupei României, care se va disputa miercuri, 14 august, Clujul va avea parte de două „derby-uri” locale. CS Florești va da piept cu Unirea Dej, în timp ce Sticla Arieșul Turda se va bate pentru calificarea în turul III cu „virușii verzi” de la Sănătatea Cluj.

Componență Seria V, Liga 3 (2019-20): Luceafărul Oradea, ACS Fotbal Comuna Recea, Minaur Baia Mare, Sănătatea Cluj, Avântul Reghin, Sticla Arieşul Turda, CFR Cluj II, ACS Unu Fotbal Club Gloria, AFC Odorheiu Secuiesc, Unirea Dej, Industria Galda, Unirea 1924 Alba Iulia, Viitorul Şelimbăr, CS Sânmartin, SCM Zalău, CSM Târgu Mureş