Sport

Dan Petrescu, „dat afară” de presa centrală, reconfirmat de conducerea CFR Cluj

„Dan Petrescu, ca și demis de la CFR”, titrau publicațiile sportive din presa centrală în această săptămână.

Dan Petrescu, „dat afară” de presa centrală, reconfirmat de conducerea CFR Cluj Dan Petrescu, „dat afară” de presa centrală, reconfirmat de conducerea CFR Cluj

Atât rezultatele recente mai puțin bune, cât și un conflict mocnit cu patronul Neluțu Varga ar sta la baza despărțirii antrenorului Dan Petrescu de CFR Cluj, potrivit presei sportive. Ca urmare a materialelor apărute în spațiul public, conducerea „feroviarilor” a decis să iasă în față cu un comunicat prin care dezminte zvonurile.

„Conducerea clubului CFR 1907 Cluj nu s-a gândit nicio secundă la schimbarea antrenorului Dan Petrescu de pe banca tehnică a echipei noastre, nici acum și nici din sezonul următor. Dan Petrescu are parte de susținerea totală a conducerii clubului nostru”, transmite conducerea campioanei.


Clubul feroviar amintește și că tehnicianul a obținut cele mai mari performanțe din istoria clubului „într-un timp atât de scurt”, reușind să câștige de două ori consecutiv titlul în România și să califice echipa în primăvara europeană după „un sezon fantastic” și „niște victorii incredibile”.

Adrian Mutu, noul antrenor la CFR?!

„Suntem convinși că există mulți tehnicieni care și-ar dori să pregătească o echipă de nivelul CFR-ului, însă noi avem antrenor în persoana lui Dan Petrescu, cel care mai are contract cu CFR 1907 Cluj încă două sezoane, contract pe care o să îl ducă la bun sfârșit”, mai transmit „feroviarii”.


Tot în presa centrală a apărut un zvon potrivit căruia șefii campioanei ar pregăti noul sezon, fără Dan Petrescu, și deja ar fi găsit noul antrenor – fostul internațional Adrian Mutu (41 de ani). Selecționerul României U21 ar fi favoritul patronului Neluțu Varga, cu care este prieten.

„Vrem să vă asigurăm din nou că nu a existat nicio discuție cu un alt antrenor pentru a prelua banca tehnică a echipei noastre nici acum și nici din sezonul viitor”, încearcă să calmeze tensiunile în schimb formația campioană.


CITEȘTE ȘI:

Primăria Cluj-Napoca întoarce spatele CFR-ului. O firmă din „epoca de aur” a clubului încearcă fără succes să vândă acțiunile
 

Ultimele Stiri
abonare newsletter