Sport

U Cluj o învinge pe Ripensia Timișoara în deplasare prin golurile lui Hofman și Haită

Elevii lui Erik Lincar s-au impus în deplsarea cu Ripensia Timișoara pe stadionul Dan Păltinișanu cu scorul de 3-0 consemnând astfel cel de-al patrulea meci fără gol primit.

 

 


După un început de meci lipsit de mari ocazii până în primele 30 de minute, echipa clujeană a început să domine jocul de posesie și să creeze ocazii de a marca din fazele fixe.

 


O primă ocazie importantă a venit în minutul 38 prin lovitura liberă executată spectaculos de Ribeiro în bara porții lui Piftor. „Șepcile roșii” au reușit însă să deschidă scorul spre finalul primei reprize, în minutul 43 prin Albert Hofman care reia din careu centrarea lui Mitrea și stabilind scorul de dinaintea pauzei.

În debutul celui de-al doilea mitan clujenii au majorat avantajul printr-un gol după o acțiune individuală a lui Florian Haită. Scorul final al disputei a fost stabilit de Albert Hofman care a reusit dubla în minutul 73 după un șut cu stângul de la șaisprezece metri de poarta lui Piftor.


Victoria clujenilor îi aduce pe locul doi în clasamentul sezonului competițional cu 24 de puncte în debutul etapei cu numărul zece a Ligii a doua, urmând ca etapa viitoare formația lui Erik Lincar să joace acasă în fața celor de la Unirea Dej.

Ripensia Timișoara rămâne pe locul 14 în urma înfrângerii și va urma să joace împotriva lui Poli Timișoara în runda următoare.


Material realizat de Cristian Suciu

Sursă foto: FC Universitatea Cluj


CITEȘTE ȘI:

Ioan Ovidiu Sabău, dezamăgit de fotbalul românesc: „Conducerea se bagă peste tine mereu, deși nu au jucat fotbal niciodată”

Ultimele Stiri
abonare newsletter