Sport

Față în față cu istoria! U-BT Cluj joacă astăzi cu Malaga în Champions League

U-BT Cluj-Napoca primește vizita celor de la Unicaja Malaga, astăzi, de la ora 19:30, în Grupa K din Basketball Champions League.

Față în față cu istoria! U-BT Cluj joacă astăzi cu Malaga în Champions League Față în față cu istoria! U-BT Cluj joacă astăzi cu Malaga în Champions League

 

U-BT Cluj-Napoca poate ajunge în topul celor mai bune 8 echipe din Basketball Champions League, dacă o învinge în această seară pe Unicaja Malaga în BT Arena.


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

Înaintea meciului cu Malaga, U-BT Cluj ocupă primul loc în Grupa K cu trei victorii din tot atâtea meciuri disputate. Ardelenii le-au învins pe Malaga, Oostende și Prometey, ultima echipă anunțând deja că se retrage din competiție din cauza ivaziei ruse.

Malaga este o echipă mult schimbată față de meciul tur. Echipa iberică a transferat mai mulți jucători și a schimbat antrenorul. Ibon Navarro va sta pe banca tehnică în disputa cu U-BT Cluj, după ce în trecut le-a mai antrenat pe Manresa, Murcia și Andorra.


Malaga, în revenire de formă


Unicaja Malaga l-a pierdut în meciul tur pe Michael Eric, unul dintre cei mai buni jucători ai echipei. Pivotul nigerian s-a accidentat grav la genunchi și nu va face deplasarea la Cluj-Napoca. Malaga este doar pe 13 în clasament, dar a legat câteva meciuri bune.

Mihai Silvășan a urmărit evoluția formației iberice și a vorbit înaintea jocului despre forma spaniolilor.


„Jucăm cu o echipă foarte puternică. Practic, jumătate din echipă este schimbată față din meciul tur. Jucătorii noi sau reveniți după accidentări au adus un plus. Ultimele meciuri jucate de ei au fost foarte bune și au reușit să bată Fuenlabrada la 20 de puncte, au pierdut cu Real Madrid la limită și au pierdut cu Murcia la un punct în weekend. Cu siguranță va fi un meci disputat între două echipe agresive. ”, a declarat Mihai Silvășan.

U-BT se poate califica dacă câștigă
 

U-BT Cluj-Napoca poate fi sigură de calificarea în Top 8 al Basketball Champions League, dacă învinge Unicaja Malaga. Clujenii ar mai avea de jucat cu Filou Oostende, un meci care ar mai contat doar pentru statistici.


„Nu știu dacă va fi o presiune suplimentară pentru noi acest lucru. Noi încercăm să ne gândim cum să ne facem treaba mai bine de la posesie la posesie pentru meciul cu Malaga. Nu vreau să mă gândesc la calcule pentru locul 1 sau 2, vreau să ne focusăm doar pe meci.”, a explicat Silvășan.

În Grupa K au rămas doar trei echipe după ce ucrainienii de la Prometey au decis să se retragă din cauza invaziei ruse.


„Decizia nu a fost comunicată de FIBA. Se poate ca meciurile cu Prometey să se anuleze sau să rămână așa efectiv. FIBA ne va comunica ce s-a decis. E un caz special. Noi vom fi dezavantajați dacă se vor anula rezultatele, deoarece suntem singurii din grupă care i-am învins.”, a mai spus antrenorul lui U-BT.

U-BT Cluj a vândut toate biletele online pentru acest meci într-un timp record. Clubul a anunțat că astăzi, de la ora 12:00, vor mai fi vândute 200 de tichete la casierie.

CITEȘTE ȘI:

U-BT Cluj se duelează cu Prometey în Champions League. Ucrainienii, obligați să joace în Cehia

Cerere uriașă de bilete pentru duelul U-BT Cluj - Unicaja Malaga din Basketball Champions League

abonare newsletter