Sport
Se umple BT Arena! Peste 4.500 de bilete, vândute de U-BT la meciul cu Ludwigsburg. Mircea Cristescu: „Vrem o sală plină!”
U-BT Cluj-Napoca a început vânzarea de bilete pentru primul meci cu Ludwigsburg din Basketball Champions League.
Fanii clujeni, chemați la sală pentru meciul cu Ludwigsburg. Sursă foto: U-BT Cluj-Napoca Facebook
U-BT Cluj-Napoca se va duela marți, 5 aprilie, de la ora 19:00, cu nemții de la Ludwigsburg în primul meci din sferturile de finală. Oficialii echipei își doresc ca toate biletele puse la vânzare pentru meciul din BT Arena să fie epuizate, iar acest vis poate fi îndeplinit
Mircea Cristescu, vicepreședintele clubului, a declarat că în prima zi s-au vândut 4.500 de bilete pentru disputa de săptămâna viitoare și face apel la clujeni să vină în număr cât mai mare la meciul cu Ludwigsburg.
„În prima zi, marți, s-au vândut peste 4.500 de bilete. Noi încercăm să umplem sala, dar va fi foarte greu. Vrem să aducem peste 7.000 de spectatori în tribune la acest meci.”, a declarat Mircea Cristescu pentru Monitorul de Cluj.
U-BT Cluj-Napoca vrea revanșa
Oficialul celor de la U-BT Cluj-Napoca se așteaptă la o revanșă în fața nemților. Cele două echipe s-au întâlnit în turul 2 preliminar din Basketball Champions League, sezonul 2017-2018. Nemții s-au impus atunci cu 88-77 la Cluj-Napoca și cu 78-72 în Germania.
„Personal așteptăm să ne luăm revanșa fața de anii trecuți când ne-au eliminat. Ei sunt la fel de puternici, dar cred că acum noi suntem o echipă mai bună, mai puternică. Sunt o echipă fizică, agresivă, sper totuși să reușim o calificare inedită în Final Four-ul Champions League.”, a adăugat oficialul echipei.
În percepția multor specialiști, Ludwigsburg era formația cea mai puternică dintre posibilii adversari ai lui U-BT Cluj-Napoca. Trupa ardeleană se mai putea duela cu Tofas și Strasbourg, două echipe care la prima vedere erau mai accesibile.
„Nu putem spune la acest nivel că am avut ghinion. De exemplu, de Strasbourg lumea spunea că este o echipă slabă, dar a pierdut la doar patru puncte cu Tenerife, favorita competiției. Meciurile europene sunt altceva față de Liga Națională. Motivația și concentrația jucătorilor au fost mereu mai mare la meciurile din Europa, față de meciurile interne. Este o competiție care te face să te simți mai bine ca jucător, față de Liga Națională unde ai un număr mai mare de partide de disputat. Motivația cred ca fi una mare și sper să fim la nivelul meciului”, a explicat Mircea Cristescu.
U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă marți de Voluntari, 84-81, într-un meci restanță din Liga Națională. Formația antrenată de Mihai Silvășan nu l-a avut în lot pe Andrija Stipanovic, cel care este răcit.
„Stipanovic este răcit, nu are COVID-19, doar răcit. Staff-ul a decis să nu îl folosească cu Voluntari, dar mai mult ca sigur va fi teren în disputa cu Ludwigsburg.”,a mai adăugat Cristescu.
Bilete doar la peluză
Fanii care vor să meargă la partida U-BT Cluj-Napoca – Ludwigsburg pot achiziționa bilete online AICI. În acest moment mai sunt disponibile bilete doar în zona celor două peluze.
BT Arena nu a fost niciodată plină la un meci oficial de baschet al echipei U-BT Cluj-Napoca.
Prețul biletelor pentru meciul cu Ludwigsburg este următorul:
- 20 lei în online
- 25 lei la casa de bilete (casa de bilete de la BTarena va fi deschisă în ziua meciului, începând cu ora 12:00
- 15 lei la casa de bilete pentru elevi studenți și pensionari (în baza documentelor justificative)
- gratuit pentru copiii de până la 3 ani
CITEȘTE ȘI: