Sport
Peste 200 de jandarmi, mobilizați la meciul „U” Cluj - CSA Steaua. „Roș-albaștrii” fac show în Piața Unirii. VIDEO
„U” Cluj - CSA Steaua este cel mai important duel din Liga a 2-a în această săptămână și un meci un grad mare de risc, motiv pentru care au fost mobilizați peste 200 de jandarmi.
Fanii lui CSA Steaua în Piața Unirii din Cluj-Napoca
„U” Cluj - CSA Steaua se joacă astăzi, de la ora 19:30, în play-off-ul din Liga a 2-a. Cele două formații au printre cei mai pătimași fani din România, motiv pentru care jandarmii clujeni încearcă să evite pe cât posibil incidentele.
Ultrașii celor de la Steaua s-au adunat deja în Piața Unirii și au postat mai multe mesaje ironice la adresa celor de la „U” pe rețelele de socializare.
Fanii lui „U” au anunțat că se vor strânge și ei în Piața Muzeului înaintea meciului din această seară, motiv pentru care Jandarmeria Cluj a mobilizat peste 200 de angați pentru a preveni incidentele.
„Mai mult de 200 jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca se află la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță a suporterilor pe timpul desfășurării meciului de fotbal de astăzi. Jandarmii recomandă suporterilor să adopte un comportament civilizat, să nu se expună la riscuri, să evite conflictele care ar putea să afecteze climatul de ordine și siguranță publică, să respecte măsurile impuse pe timpul desfășurării meciului și să relaționeze cu cea mai apropiată patrulă de ordine publică dacă observă persoane care manifestă un comportament antisocial.”, au transmis reprezentații cei de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, este interzisă și constituie infracțiune participarea la evenimentele publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora. Jandarmii vor fi prezenți pe traseele de afluire și defluire ale suporterilor, având misiunea de a preveni și combate faptele antisociale.
CITEȘTE ȘI: