Sport

Voleibalistele de la „U” termină pe ultimul loc sezonul 2021/2022. Clujencele au obținut un singur punct în 27 de etape

Voleibalistele de la Universitatea Cluj vor încheia sezonul 2021/2022 în această săptămână, într-un meci disputat cu ACS Volei Cristina Pîrv Turda.

Voleibalistele de la „U” termină pe ultimul loc sezonul 2021/2022. Voleibalistele de la „U” termină pe ultimul loc sezonul 2021/2022.

 

Partida dintre ACS Volei Cristina Pîrv Turda și ”U” NTT Data Cluj-Napoca, programată vineri, 22 aprilie, de la ora 18:00, în cadrul etapei a 5-a a Diviziei A1 la volei feminin reprezintă și finalul de sezon pentru echipa clujeană.


 

Fetele pregătite de Liliana Bogendorfer și Ramona Domocoș au jucat în devans meciul din etapa a 6-a cu CS Mioveni astfel încât prezența de vineri din Sala Sporturilor „Horia Demian”, în calitate de oaspete de această dată, reprezintă ultima lor apariție în fața publicului în această ediție a Diviziei A1 la volei feminin.

Cele două formații ale județului Cluj s-au întâlnit de două ori în sezonul regular și o dată în play-out, de fiecare dată turdencele impunându-se cu același scor, 3-0.


Jucătoarele de la Universitatea Cluj au jucat 27 de meciuri în acest sezon și au obținut un singur punct. De altfel, golaverajul din acest moment este unul dezastruos 4 seturi câștigat și 81 pierdute.

CITEȘTE ȘI:

Voleibalistele de la „U” Cluj au obținut un punct în 20 de etape

Cea mai bună voleibalistă din România a ales o altă națională. Fata lui Virgi Căruțașu a obținut cetățenia turcă

Ultimele Stiri
abonare newsletter