Sport

Emma Răducanu, calificată în sferturile de finală ale turneului WTA de la Stuttgart

Jucătoarea de tenis Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Stuttgart.

Emma Răducanu, calificată în sferturile de finală ale turneului WTA de la Stuttgart/ Foto: Facebook - Emma Răducanu Emma Răducanu, calificată în sferturile de finală ale turneului WTA de la Stuttgart/ Foto: Facebook - Emma Răducanu

 

 


Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Stuttgart, dotat cu premii totale în valoare de 611.210 euro, după ce a învins-o în trei seturi, 6-0, 2-6, 6-1, pe germanca Tamara Korpatsch, într-o partidă disputată joi.

Răducanu (19 ani), deţinătoarea trofeului la US Open, s-a impus după o oră şi 39 de minute de joc în faţa lui Korpatsch, care a acces pe tabloul principal al competiţiei din postura de lucky loser.


 

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News
 

 


În turul următor, Emma Răducanu va avea o misiune extrem de dificilă, urmând să o înfrunte pe poloneza Iga Swiatek (20 ani), numărul unu mondial. Cele două jucătoare nu s-au mai întâlnit până acum în circuitul profesionist, singurul lor duel anterior având loc în 2018, la turneul de la Wimbledon rezervat junioarelor, unde Swiatek a obţinut o victorie facilă, cu 6-0, 6-1, în sferturile de finală, cucerind ulterior trofeul.

Într-un alt meci disputat joi la Stuttgart, estoniana Anett Kontaveit, cap de serie numărul 5, a învins-o cu 2-6, 6-3, 7-6 (7/5) pe rusoaica Ekaterina Alexandrova, obţinând cu această ocazie a 22-a sa victorie consecutivă indoor, serie pe parcursul căreia a cucerit trofeele la Ostrava, Moscova şi Cluj-Napoca, anul trecut, şi la Sankt Petersburg, în acest an, reaminteşte site-ul WTA.


Kontaveit o va înfrunta pentru un loc în semifinale pe belarusa Arina Sabalenka, favorita numărul 3, care a dispus cu 6-1, 3-6, 6-2, de canadianca Bianca Andreescu.

Rezultate - optimi de finală:

  • Emma Răducanu (Marea Britanie/N.8) - Tamara Korpatsch (Germania) 6-0, 2-6, 6-1
  • Laura Siegemund (Germania) - Maria Sakkari (Grecia/N.4) 6-4, 3-1 (abandon Sakkari)
  • Liudmila Samsonova (Rusia) - Karolina Pliskova (Cehia/N.6) 6-4, 6-4
  • Anett Kontaveit (Estonia/N.5) - Ekaterina Alexandrova (Rusia) 2-6, 6-3, 7-6 (7/5)
  • Arina Sabalenka (Belarus/N.3) - Bianca Andreescu (Canada) 6-1, 3-6, 6-2
  • Ons Jabeur (Tunisia/N.7) - Daria Kasatkina (Rusia) 6-3, 6-3
  • Paula Badosa (Spania/N.2) - Elena Rîbakina (Kazahstan) 6-2, 4-6, 7-6 (7/4)
  • Iga Swiatek (Polonia/N.1) - Eva Lys (Belgia) 6-1, 6-1

CITEȘTE ȘI:

Emma Răducanu a fost decorată de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu titlul de Membru al Ordinului Imperiului Britanic

Emma Răducanu după prima victorie în circuitul WTA: „Mulțumesc mult România, te iubesc”

Ultimele Stiri
abonare newsletter