Sport
Bogdan Voicu, fostul rugbyst ajuns campion european la sportul cu atelaj canin
Sportul cu atelaj canin este disciplina în care ai nevoie de mai mult decât condiţie fizică pentru a deveni campion.
Ai nevoie să faci echipă cu câinii tăi, necuvântătoare pe care trebuie să le faci să înţeleagă ce e aceea disciplină, tactică şi antrenamente specifice. Iar fostul internaţional de rugby Bogdan Voicu a reuşit.
Akna, Shila şi Nala sunt numele celor trei "colegi" ai săi, patrupezi alături de care trebuie să lupte contracronometru în timpul curselor de atelaje canine, pentru a deveni cu adevărat o echipă câştigătoare.
"Ca sportiv trebuie să te adaptezi, având în vedere că ai colegi care nu sunt bipezi. Îţi trebuie şi o anume înclinaţie şi dragoste pentru câini, să te faci înţeles de ei, să înţeleagă comenzile, să facă şi ei un antrenament specific pentru rezistenţă, pentru munca în echipă. Dar şi faptul că am făcut sport de performanţă mă ajută foarte mult", a spus, pentru Agerpres, Bogdan Voicu.
Povestea a început simplu, a cumpărat o mogâldeaţă de câine, rasa malamut de Alaska, pentru fiica sa, apoi a intrat în lumea acestui sport şi anul trecut a ajuns să câştige titlul european la Klaitow, Germania, la proba de 4 câini, pe uscat.
"Acum am ajuns la trei câini, dar ne oprim aici. Dar mai avem alţi câini care au plecat de la noi şi pe care îi luăm cu noi la competiţii, ca să putem forma o echipă de patru. În 2016 am adus în familia noastră un malamut de Alaska, pentru fiica mea care era micuţă atunci, avea trei ani. Şi am cunoscut pe un doctor veterinar din Cluj, doctorul Mircea Tăuţan, care la acel moment iniţia şi organiza concursuri pentru atelaje canine, împreună cu un fost baschetbalist, Paul Chetreanu, de la U-Mobitelco. Am fost chemat şi eu să particip la o competiţie, mi-a plăcut foarte mult şi de atunci regulat în ţară şi în străinătate particip la concursuri. Chiar anul trecut în Germania am câştigat titlul de campion european la patru câini pe uscat, la dryland. Adică pe roţi. Cu un câine poţi să faci alergare, şi se numeşte canicross, sau poţi să mergi la bicicletă, bikejoring, poţi face şi cu doi câini treaba asta, şi de la trei câini unde sus sunt alte vehicule, care sunt trase, se numesc carturi. Eu am câştigat la uscat patru câini anul trecut la Campionatul European", a povestit fostul rugbyst.
Cei care activează în domeniu sunt foarte ambiţioşi şi pasionaţi de sportul lor, astfel încât au în plan să înfiinţeze cât de curând şi o federaţie a sportului cu atelaj canin.
"Este un sport nou, mai puţin cunoscut, în sensul că din 2017 a fost recunoscut de către Ministerul Sportului, se numeşte sport cu atelaj canin. E ceva foarte frumos, e la nivel de sport amator deocamdată în România. Sunt cluburi noi în România care au ca ramură trecută şi sportul cu atelaj canin. Nu sunt destule cluburi ca să formeze o federaţie, dar uşor-uşor apar şi alte cluburi. Cei care activează în acest fenomen intenţionează să se organizeze într-o federaţie sau să fie asimilaţi de o federaţie. Competiţiile se desfăşoară pe uscat, în special toamna şi primăvara, iar iarna, când avem noroc, pe zăpadă. Sunt şi spectatori, pentru că de obicei competiţiile au loc în zonele în care sunt şi pârtii de schi, în zone turistice în principal. În afară sportul este mai cunoscut, sunt şi condiţii mai bune. Spre exemplu în Italia activează sub egida CONI, Comitetul Olimpic Italian'', a completat Voicu.
Dar Voicu nu a uitat rugby-ul, sportul care l-a consacrat şi căruia spune că îi este dator. Acum activează ca antrenor la grupele de copii ale clubului Viitorul Cluj, la care activează şi Matei Voicu, fiul său de 5 ani: "Eu m-am retras la 33 de ani, în 2014, după un lung şir de accidentări, am avut o fractură de pomete, o fractură de craniu, şi uşor-uşor am zis să las pe alţii să vină în locul meu. A fost greu, pentru că eram obişnuit cu sportul, aveam nevoie de adrenalină pe care doar rugby-ul mi-o dădea. Şi era foarte important pentru mine la momentul acela. Dar uşor-uşor am reuşit să mă adaptez. Acum ajut echipa de juniori a clubului sportiv Viitorul Cluj, dau o mână de ajutor antrenorilor de acolo. Asta şi pentru că fiul meu Matei, de cinci ani, activează acolo. Îmi calcă pe urme, sper. Eu nu îl oblig, sper să o facă de plăcere, pentru că asta e cel mai important la vârsta lui".
Cum a ajuns să facă sport? Simplu, a avut exemple în familie şi nu şi-a pus niciodată problema ce va face la finalul carierei. Ştia că va merge pe acelaşi drum.
"Eu provin dintr-o familie de sportivi de performanţă. Tatăl este fost campion la haltere, mama campioană naţională la aruncarea suliţei, sora mea a fost şi ea campioană la juniori. Sunt singurul din familie care a ajuns la un sport de echipă. Conjunctura nici nu o mai ştiu care a fost, mi-a plăcut foarte mult rugby-ul, alergând prin parc cu băieţii am fost atras de sportul ăsta. Am început relativ târziu, în jurul vârstei de 14 ani, dar rezultatele au apărut destul de repede şi asta m-a făcut să rămân lângă rugby. Eu am fost student la Babeş Bolyai la Cluj, la educaţie fizică şi sport, iar în 2001-2002 am fost student Erasmus la Roma, la institutul de ştiinţe motorii. A fost foarte frumos, o experienţă inedită. Eu am avut noroc că am făcut educaţie fizică şi, provenind dintr-o familie de sportivi, am fost ferm convins că vreau să mă duc pe această linie de antrenorat. Eu m-am văzut tot timpul antrenor, pentru că părinţii mei au fost şi profesori, mama în învăţământul liceal, tata a fost cadru universitar şi eu i-am văzut pe ei ca pe nişte exemple. Eram sigur în ceea ce priveşte profesia mea că voi fi antrenor, profesor la şcoala sau universitate, eram sigur că voi rămâne în lumea asta a sportului. Pentru mine acest sport, rugby, m-a pregătit pentru tot ceea ce a urmat şi am foarte multe de dat înapoi acestui sport frumos şi sper să reuşesc să fac asta. Acum m-am întors lângă echipa de copii şi sper că din experienţa mea şi tot ce am învăţat eu să pot să transmit copiilor. Cred că voi continua în antrenorat. Eu am fost şi antrenor la seniori în 2004 şi 2005, când eram jucător internaţional şi în paralel eram antrenor principal la Cluj, şi am mai fost în 2011-2013 antrenor la seniori. Dar faptul că am un copil şi îl văd crescând, cred că satisfacţia este mult mai mare la echipele mici", povesteşte fostul „stejar".
Ştie însă că sunt mulţi sportivi care au probleme de adaptare la viaţa de după finalul carierei şi încearcă pe cât posibil să le explice că de multe ori trebuie să se gândească la ce vor face mai departe: "Sunt totuşi mulţi sportivi care au probleme la finalul carierei mulţi şi datorită faptului că nu ştiau foarte bine ce aveau în contract. Sunt mulţi sportivi amatori pentru care cluburile nu au plătit contribuţiile la stat, nu au plătit taxele pentru ei şi se trezesc la 40 şi ceva de ani că nu vor avea dreptul la pensie. Asta e o problemă foarte mare cu sportul în România. Eu am avut noroc, pentru că nu m-am gândit foarte mult la partea asta. Dar am încercat tot timpul să le explic colegilor mei şi celor pe care eu eu îi antrenam să le explic că în rugby în România nu poţi să faci neapărat o carieră, se pot deschide nişte uşi la un moment dat şi să ai nişte beneficii, dar pe termen lung ei trebuie să îşi găsească un loc de muncă stabil. Şi până ce aceste lucruri nu vor fi bine reglementate, să facă acest sport ca pe un al doilea job".
Foştii rugbyşti s-au unit chiar într-o asociaţie prin care încearcă să-i îndrume pe cei tineri în privinţa contractelor şi drumului pe care îl vor urma la finalul carierei, dar Voicu spune că anumite cursuri de reconversie profesională pentru sportivi ar prinde bine.
"De ceva timp a apărut o asociaţie a jucătorilor de rugby condusă de foşti jucători, respectiv Romeo Gontineac, Mihai Vioreanu, şi asta se urmăreşte, ca jucătorii să aibă sprijin şi în timpul carierei şi după ce îşi încheie cariera, să primească sfaturi, să aibă un sprijin juridic atunci când semnează un contract, să înţeleagă toate clauzele şi să le adauge pe ale lor. Ar fi ideal dacă ar exista şi ceva cursuri de reconversie profesională a sportivilor, dacă statul ar gândi să meargă pe linia asta de reconversie şi să aibă nişte programe în acest sens. Eu nu ştiu,din păcate, să existe aşa ceva", a mai spus Voicu.
În ceea ce îi priveşte pe copiii care aleg să practice sport de performanţă, Voicu spune că ar trebui făcuţi să înţeleagă că educaţia este esenţială, la clubul la care activează dorind să implementeze şi un sistem de burse pentru micii rugbyşti.
"Eu cred că un copil care se apucă de sport are o şansă în plus în viaţa. Mă refer la sănătate şi să facă o carieră. Dar în primul rând contează şcoala. Tuturor copiilor care vin la noi la rugby şi sunt sub tutela mea eu le explic că în primul rând trebuie să se ţină de şcoală. Eu cred că educaţia este foarte importantă, noi asta încercăm să le explicăm copiilor, că şcoala este foarte foarte importantă. Şi ne gândim ca pe viitor să existe burse de studiu pentru cei care învaţă bine, să putem să îi ţinem în zona rugby-ului prin astfel de burse. Pentru că eu sunt de părere că se poată face şi şcoală şi sport în acelaşi timp. Depinde doar de felul în care te organizezi. Noi ca antrenori asta încercăm să facem, îi ajutăm să se disciplineze, să aibă un program foarte clar şi să reuşească", a mai spus Bogdan Voicu.
În vârstă de 40 de ani, fostul internaţional Bogdan Voicu a activat la echipe precum Universitatea Cluj, SCM Rugby Timişoara, CUS Perugia (Italia), Rugby Modena (Italia) şi Dinamo Bucureşti.
CITEȘTE ȘI:
