Partida Legia Varşovia-Rapid, programată joi la ora 20.00, în grupa C a Ligii Europa, va fi condusă la centru de suedezul Stefan Johannesson, ajutat la cele două linii de Magnus Sjöblom şi Mathias Klasenius.
Atleta Lidia Şimon a câştigat ediţia inaugurală a maratonului de la Osaka, cu timpul de 2 ore 32 min 48 sec, informează cotidianul japonez The Yomiuri Shimbun, unul dintre organizatorii evenimentului, citat de Agerpres.
Voleibaliştii Universităţii Cluj au pierdut meciul din primul tur al Cupei Challenge, disputat pe parchetul Sălii Sporturilor „Horia Demian“ împotriva formaţiei Kommunalnik Grodno din Belarus.
Naţionala de polo a României s-a calificat la turneul final al Campionatului European din 2012 (Olanda), după ce a învins, sâmbătă, pe teren propriu, reprezentativa Georgiei, scor 18-6, în manşa retur a barajului.
Echipa României a câştigat duminică ediţia a 39-a a Trofeului Carpaţi la handbal masculin, după ce a învins formaţia Ucrainei cu scorul de 28-23 (12-9), în ultimul său joc, în Sala Sporturilor din Piatra Neamţ.